COLOANA MEDICALA Clinica de ortopedie si vertebrologie

Hernia de disc

...
Hernia de disc

HERNIA DE DISC este una dintre cele mai frecvente si dureroase afectiuni intalnite la nivelul coloanei vertebrale.

Cum apare? Discul intervertebral este format dintr-o masa gelatinoasa numita nucleu pulpos si o structura rigida, formata din cercuri concentric, numita inel fibros. Sub actiunea diversilor factori a unei miscari bruste, gresite, a efortului fizic intens cu mecanica corporala incorecta, nucleul pulpos se deplaseaza, mai ales spre posterior datorita pozitiei bipede umane, “bomband” discul si fisureaza sau penetreaza invelisul exterior (inelul fibros), creand presiune pe structurile nervoase invecinate.

Procesul este indelungat si cauzat de postura incorecta, minitraumatisme repetate, expunerea la frig, curent, ortostatism indelungat, socuri multiple, stres, efort fizic.

Boala discala se instaleaza pe o musculatura debalansata si insuficient pregatita. Debutul clinic de obicei este brusc, cu dureri mari si imposibilitate functional, sau poate fi insidios in mod gradat, evoluand spre severitate.

 

In stadializarea herniei de disc, H.D. Saunders descrie 4 stadii de evolutie si anume:

  • Faza de inceput – in care parte din nucleu se deplaseaza, impingand sau penetrand primele fibre ale inelului fibros. Este insotita de o stare de usor discomfort, ce dispare la repaus.
  • “Bombarea” discului intervertebral – adica deplasarea mai pronuntata a materialului nuclear ce presioneaza si mai mult fibrele inelului. Apar restrictii la miscare, cu reducerea mobilitatii, durere crescand in intensitate, care “taie respiratia”.
  • Deformarea, penetrarea si in final ruperea inelului fibros – prin care portiunea de disc irita ligamentul posterior si/sau radacina nervoasa. Durerile sunt foarte mari, cu parestezii ce insotesc aria de distributie a nervului compresat. Pot aparea semne neurologice.
  • Migrarea materialului nuclear in afara discului pana la nivelul vertebrei subiacente in canalul spinal – insotita de dureri atroce, cu arie mare de distributie de tip poliradicular, cu semne neurologice instalate brusc sau insidios, cu sau fara afectarea organelor interne (disfunctionalitate intestinala, vezicala, anala).
  • Tratamentul herniei de disc este stabilit in functie de stadiul evolutiv si de starea clinica a pacientului. Din fericire, marea majoritate a pacientilor cu hernii de disc se preteaza la tratamentul conservator, practicat cu success in clinica noastra.