COLOANA MEDICALA Clinica de ortopedie si vertebrologie

Maladia Scheuermann

MALADIA SCHEUERMANN este o afectiune care debuteaza in copilarie (8-10 ani). Clinic apare ca o postura defectuoasa cu cifoza, care se accentueaza si devine ireductibila pe masura cresterii. Sunt mai multe teorii ca si aparitie a bolii, insa Scheuermann considera ca se datoreaza necrozei aseptice a listelului marginal vertebral. De asemenea, Yunghans si Schmorl considera ca slabirea rezistentei placii cartilaginoase (end plate) duce la aparitia herniilor intraspongioase si implicit a bolii.

Caracteristicile radiologice ale maladiei Scheuermann merita mentionate:

  • noduli Schmorl in 1/3 anterioara a platoului intervertebral
  • aspectul neregulat al platoului
  • corpii vertebrali devin cuneiformi, rezultand cifoza toracala juvenila, apoi structurala si agravata prin rigidizare la terminarea cresterii.
  • Simptomatologia poate fi discreta la inceput, apoi dureroasa intrucat discul incepe sa isi piarda valoarea functionala, apar puncte de presiune crescuta cu osteofitoza, ligamentele devin scleroatrofice, apare artroza secundara si leziunile compensatorii (hiperlordoza lombara).

Tratamentul maladiei Scheuermann este la inceput kinetoterapic, eventual se face corectare ortotica sau aparat gipsat, iar cel chirurgical se adreseaza cazurilor grave atent selectionate (durere severa care nu cedeaza la tratamentul conservator si medicatia antialgica si antiinflamatoare), agravarea curburii, afectarea respiratiei legate de deformitatea vertebrala.

Ca in toate afectiunile degenerative se recomanda evitarea frigului, evitarea pozitiilor vicioase, ridicarea greutatilor, evitarea racelii, a tusei si activitatilor fizice si sportive intense.

Galerie foto
  • ...