COLOANA MEDICALA Clinica de ortopedie si vertebrologie

Spondilodiscita

SPONDILODISCITA reprezinta inflamatia simultana a unui disc intervertebral si a platoului vertebral (end plate) cu interesarea ulterioara a corpului vertebral, de cauza infectioasa. Propagarea se face preponderent pe cale hematogena si poate afecta orice nivel vertebral.

Tabloul clinic este extrem de variat, de cele mai multe ori nu este insotit de febra sau frison, durerea poate fi trenanta, insotita sau nu de contractura paravertebrala, accentuata de efort, cu sau fara radiculopatie, durere la palparea apofizelor spinoase.

Semnele biologice sunt pozitive pentru majoritatea germenilor (VSH, FIBRINOGEN, PROTEINA CREATIVA – I, HIPERLEUCOCITOZA CU POLINUCLEARE SAU LEUCOPENIE IN CAZUL BRUCELOZEI). Exista un tip particular de discita produsa de un germene tegumentar saprofit numit propionbacterium Acnes ce produce modificari specifice tip Modic I, II, III, conform cercetatorilor danezi de la University of Southern Denmark si care da acelasi tip de simptomatologie, fiind frecvent intalnit in cazuistica noastra medicala.

Examenul radiologic si RMN pot fi sugestive:

  • pensarea precoce a spatiului articular
  • aspect neregulat, demineralizat la nivelul platourilor vertebrale
  • aparitia de geode cu fenomene de osteofitoza sau osteocondroza.
  • Un tip particular de spondilodiscita este morbul lui Pott (tuberculoza vertebrala) ce afecteaza mai mult adultul tanar cu simptomatologie progresiva. Alti germeni intalniti sunt stafilococul auriu, piocianicul, escherichia colli.

Tratamentul spondilodiscitei se face cu antibioterapie pe baza antibiogramei. In privinta discitei cu modificari tip Modic cauzata de propionbacterium Acnes, tratamentul se face cu amoxicilina + clavulanat pe perioada indelungata (3-4 luni), urmata de disparitia simptomelor din punct de vedere clinic si imagistic.

Complicatiile spondilodiscitei pot fi foarte serioase daca nu este recunoscuta si tratata corect si sunt: abcesul vertebral, compresiunea medulara, diseminare la distanta, deformari. Experienta echipei noastre medicale este o garantie pentru o conduita terapeutica corecta intr-o afectiune extrem de trenanta.

Galerie foto
  • ...