Alexandru Musatoiu - Cabinet avocat Timisoara

Daune accidente

Un avocat bun îti poate oferi sprijin juridic cu privire la stabilirea daunelor morale si materiale în caz de accident rutier, negociere cu compania de asigurari, RCA, punctajul traumatologic si alte aspecte specifice acestui domeniu juridic. Contacteaza-ne!

În cazul în care ati fost implicat într-un accident rutier produs din vina altui conducator auto, în urma caruia au rezultat daune materiale si vatamari ale integritatii corporale si sanatatii, aveti dreptul la repararea integrala a prejudiciului cauzat, care se compune din pierderea efectiv suferita, beneficiul nerealizat si daune morale.

Pentru recuperarea prejudiciului trebuie sa va adresati asiguratorului RCA al autoturismului care se face vinovat de producerea accidentului. Daunele va vor fi acordate chiar si daca autorul accidentului a ramas neidentificat, dar a fost identificat autoturismul si acesta este asigurat.

Potrivit Legii nr. 132/2017, limitele maxime pe care le poate acoperi asigurarea RCA în cazul unui accident sunt: 1.220.000 Euro - pentru prejudicii materiale produse în unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, si 6.070.000 Euro - pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse în unul si acelasi accident (daune morale), indiferent de numarul persoanelor prejudiciate.

De asemenea, despagubirile se acorda atât victimelor aflate în autoturismul nevinovat de producerea accidentului cât si persoanelor aflate în interiorul autoturismului care a produs accidentul, cu exceptia soferului vinovat. Prin urmare, chiar daca soferul masinii în care v-ati aflat se face vinovat de producerea accidentului, provocându-va astfel vatamari, aveti dreptul la despagubiri.

Refuzul des întâlnit al societatilor de asigurare de a acorda despagubiri la nivelul cuvenit si încercarea acestor societati de a determina victimele unor accidente sa accepte compensatii mult sub valoarea reala a prejudiciului, conduc adesea la procese în fata instantelor judecatoresti si, implicit, la nevoia de a fi asistat si reprezentat de catre un profesionist în domeniu.

Galerie foto
  • ...