AriDent, Cabinet stomatologic - Bucuresti

Extractie Dentara

Cine poate realiza o extractie de masea?

Aceasta procedura dentara poate fi efectuata de catre medicul dentist general sau de catre un medic dentist specializat in chirurgie orala si maxilo-faciala. Un dinte care este grav deteriorat ar putea sa aiba nevoie de extractie.

  MOLARII DE MINTE DINŢI CU “PERSONALITATE”

Molarii de minte sunt ultimii dinţi care apar pe arcadele dentare, de obicei între vârsta de 17-25 ani ani, de cele mai multe ori apariţia lor fiind însoţită de probleme destul de serioase. Foarte frecvent, se întâmplă ca din cauza micşorării filogenetice a maxilarelor, să rămână incluşi în os.

Aceştia sunt dinţii cu cea mai mare varietate şi frecvenţă a fenomenelor patologice secundare care pot surveni în procesul de formare, dezvoltare şi erupţie: procese inflamatorii localizate sau extinse, mergând până la leziuni degenerative, patologie tumorală, tulburări nervoase, afectare mecanică la nivelul dinţilor şi părţilor moi, patologie carioasă.

Dintre molarii de minte, cei inferiori prezintă cea mai mare frecvenţă de a rămâne în incluzie (în interiorul osului). Spre deosebire de molarul trei superior care nu are nici o limitare osoasă distală, molarul trei inferior se dezvoltă în zona adiacentă unghiului dintre marginea superioară a ramului orizontal. Orientarea lui finală depinde de dezvoltarea mandibulei la acest nivel.

  ESTE NECESARĂ EXTRACŢIA MOLARILOR DE MINTE ?

NU – DACĂ AU O POZIŢIE CORECTĂ

DA – cel mai adesea, din motive variate, în caz contrar putând avea diferite urmări (pot cauza):

1.înghesuiri dentare în regiunea grupuli frontal datorită presiunii exercitate dinspre posterior spre anterior

2.deplasări dentare

3.rezorbţia rădăcinii molarului 2

4.carii pe molarul 2

5.perturbarea ocluziei dentare (a muşcăturii)

6.ulceraţii ale mucoasei jugale sau linguale (când erup înclinaţi spre obraz sau limbă).

INDICAŢIILE EXTRACŢIEI MOLARULUI 3 :

  • poziţia vicioasă (orizontal, oblic sau vertical)
  • lipsa unui spaţiu suficient de mare pentru a erupe
  • apariţia durerii şi a disconfortului
  • existenţa unui “capişon” de mucoasă care favorizează acumularea bacteriilor întreţinând în mod constant inflamaţia locală
  • imposibilitatea igienizării corespunzătoare
  • Ingrijire dupa extractia dentara

  • În urma extracţiei pot apărea o serie de simptome:
  • Durere în zona de intervenţie – se combate cu antialgice şi antiinflamatoare uzuale
  • Uşoară umflare a zonei de intervenţie – se combate prin aplicarea de comprese reci
  • În special în cazul  extracţiei molarilor de minte, poate să apară o limitare a deschiderii gurii (trismus) care de multe ori are caracter moderat şi dispare în câteva zile.
  • Indicaţii post-extracţionale:

  • 1 oră nu îndepărtaţi compresele. Ţineţi gura strâns închisă si nu schimbaţi compresele.
  • Înghiţiţi saliva, nu o scuipaţi – cheagul de sânge poate fi dislocat.
  • După îndepărtarea compreselor este indicat sa luaţi un antiinflamator.
  • În cazul în care sângerarea persistă după îndepărtarea compresei, vă rugăm să ne contactaţi.
  • Nu deranjaţi locul extracţiei – nu palpaţi cu limba sau degetul, nu sugeţi din zonă.
  • În ziua extracţiei şi următoarele 2 zile, dieta va fi semisolidă, cu alimente la temperatura camerei. Este indicat să mâncaţi pe partea opusă extracţiei.
  • In intervalul de 24 ore după îndepărtarea compreselor evitaţi să clătiti energic gura.
  • Timp de 2 zile după extracţie nu se vor consuma băuturi carbogazoase şi lactate.
  • Dacă sunteţi fumător se recomandă să întrerupeţi fumatul pentru cel puţin 24 de ore, pentru că fumul de ţigară poate distruge cheagul de sânge format şi poate duce la infectarea acestuia.
  • Spălatul pe dinţi se va relua începând cu a doua zi după extracţie, evitând atingerea locului rămas dupa extracţie timp de 4 – 5 zile, clătiţi uşor gura.
  • Dacă v-a fost prescrisă o reţetă cu antibiotice, respectaţi întocmai indicaţiile medicului.
  • Dacă v-au fost aplicate fire de sutură, ele vor trebui îndepărtate după 7 -10 zile.
  • Galerie foto
    • ...