Iuliana Alexandra Zarafiu - Societate Profesionala Notariala Bucuresti

Succesiuni, mosteniri

Din cauza faptului ca mostenirea se deschide prin moarte, data deschiderii succesiunii este cea a mortii celui care lasa mostenirea. Dovada mortii se face prin certificatul de deces sau printr-o hotarâre judecatoreasca declarativa de moarte ramasa definitiva.

La moartea unei persoane, patrimoniul acesteia se transmite mostenitorilor sai legali sau testamentari.

Aveti întrebari sau doriti sa va ajutam cu mai multe informatii? Sunati-ne acum: 021.323.65.97, 0733.11.55.66 sau trimiteti-ne un email la notariatzarafiu@gmail.com

Chiar daca transmiterea patrimoniului celui care a murit opereaza din clipa decesului sau, aceasta transmitere nu are caracter definitiv si obligatoriu. Legea stabileste ca nimeni nu este obligat sa accepte o mostenire care i se cuvine. Prin urmare, mostenitorul (succesibilul) are dreptul sa aleaga între consolidarea titlului de mostenitor prin acceptarea mostenirii sau desfiintarea acelui titlu prin renuntarea la mostenire.

Partajul sau împarteala este operatiunea juridica care pune capat starii de indiviziune (coproprietate) prin împartirea, în natura sau prin echivalent, a bunurilor aflate în indiviziune si care are ca efect înlocuirea retroactiva a cotei-parti ideale, indivize, asupra acestora, cu drepturi exclusive ale fiecaruia dintre coindivizari asupra anumitor bunuri sau valori determinate în materialitatea lor.

Partajul proprietatii mostenite se poate face ambiabil, prin buna întelegere a mostenitorilor (partaj voluntar) sau pe cale judiciara atunci când mostenitorii nu se înteleg asupra partii din mostenire care sa-i revina fiecaruia.

Daca defunctul avea la data decesului copii în viata si era casatorit sotul supravietuitor mosteneste o cota de 1/4 din averea defunctului iar copiii mostenesc cota de 3/4 împreuna, împartita în mod egal.

Cota unui copil decedat înaintea defunctului este mostenita în mod egal de catre proprii copii, aflati în viata la data decesului defunctului.

În cazul în care defunctul a lasat un testament, mostenitorii legali vor mosteni în cotele indicate doar bunurile neatribuite în exclusivitate mostenitorilor testamentari. Totusi, daca prin testament sau donatii facute în timpul vietii, defunctul a încalcat rezerva mostenitorilor legali, aceste liberalitati excesive vor putea fi reduse.

Galerie foto
  • ...