Grecu & Greblis, Asociatie de Experti Contabili Bucuresti

Servicii de expertiza contabila

Expertiza contabilă este o “activitate depusă de un personal autorizat de lege pentru reconstituirea realităţii unei operaţii de natură economică si/sau financiară pe baza cercetării documentelor, datelor si informaţiilor de contabilitate” 1. Acest personal specializat este reprezentat astăzi în România de experţii contabili, membri activi, ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), care a decis reglementarea profesională a acestei activităţi elaborând Norma 35 - "Norma şi comentariile misiunilor privind expertizele contabile".

"Expertiza reprezintă un concept care se deosebeşte de audit, control, revizie sau verificare, întrucât conţine în sine ideea de exprimare liberă a punctului de vedere al expertului în ceea ce priveşte obiectivele sau faptele asupra cărora s-a efectuat expertiza. Deci expertiza este prin excelenţă o lucrare personală şi critică, cuprinzând nu numai rezultatul examinării faptelor din punct de vedere al exactităţii formale şi materiale, dar şi părerea expertului asupra cauzelor si efectelor în legătură cu obiectul supus cercetării sale."2

Expertiza contabila este, deci, o forma de cercetare ştiinţifică în vederea lămuririi modului în care sunt reflectate în documente şi în evidenţa contabilă anumite situaţii de natură financiar-contabilă. Această activitate de reconstituire a realităţii unei operaţiuni economice, financiare sau fiscale este realizată cu profesionalism urmând urmatoarele principii:

  • Integritate,
  • Obiectivitate,
  • Independenţă,
  • Secretul professional,
  • Respectarea normelor tehnice şi profesionale,
  • Competenţă profesională,
  • Comportare deontologică.

Expertiza Judiciară

Expertiza judiciară este solicitată de anumite organe ale statului pentru soluţionarea cauzelor aflate în stare de anchetă, cercetare, judecată (poliţia, parchetul, tribunalul) şi reglementată de Codul de Procedură Civilă, Codul de Procedură Penală şi legile speciale.

Momentan nu oferim servicii în acest sens.

Expertiza Extrajudiciară

Expertizele extrajudiciare sunt toate celelate expertize efectuate în afara procedurilor reglementate privind rezolvarea unor cauze supuse verdictului justiţiei. Sunt solicitate de persoanele fizice sau juridice interesate în vederea lămuririi unor aspecte de natură financiar-contabilă şi se execută pe baza de contract de servicii încheiat cu beneficiarul ce a solicitat lucrarea. Acestea mai sunt numite şi expertize contabile amiabile.

Beneficiarii acestui tip de expertize contabile pot apela la expertiză fără a se afla într-un litigiu, sau cu dorinţa verificării situaţiei înainte de a intra în litigiu, sau poate chiar de a-l evita. De obicei sunt puşi în situaţia de a nu putea aprecia cu propriile cunoştinţe anumite aspecte financiar-contabile şi ca atare, apelează la un expert contabil.

Expertiza contabilă extrajudiciara sau amiabilă poate fi utilizată de către beneficiari şi cu alte scopuri, de exemplu, pentru a-şi fundamenta deciziile investiţionale, pentru a proceda la partaje, fuziuni, divizări; sau cu interes intern, pentru confirmarea corectitudinii unor aspecte financiar-contabile din cadrul companiei. Pot fi expertizate toate documentele contabile, inclusiv rapoartele de sinteză contabilă  lunara si/sau situaţiile financiare anuale, dar se pot face şi limitări numai la unele categorii de documente. Expertiza contabilă amiabilă poate constitui baza de pornire a unei acţiuni judiciare, atunci când prin expertiză se pun în evidenţă anumite situaţii generatoare de litigiu. Poate solicita o expertiză contabilă amiabilă orice categorie de utilizatori ai informaţiilor contabile: manageri, asociaţi sau acţionari, bănci sau alţi creditori, furnizori, clienţi, salariaţi etc. În baza obiectivelor cerute de client, după tratarea documenta?iei, se emite raportul de expertiză pentru a fi utilizat mai departe de solicitan?i.

Expertul contabil va avea misiunea de a controla registrele, conturile şi actele justificative ale unui agent economic în scopul de a furniza părţilor interesate datele pentru o echitabilă regularizare a situaţiei. Obiectivele cele mai solicitate de clien?ii sunt:

  • verificarea conturilor de aport la capital, împrumuturi societate;
  • verificarea calcului dividendelor;
  • verificarea modului de ?inere a contabilită?ii;
  • verificarea calculului impozitelor;
  • verificarea calculului ?i eviden?ei TVA-ului;
  • verificarea declara?iei recapitulative D390 (achizi?ii intracomunitare).
Galerie foto
  • ...