Teodorescu George - Cabinet avocat Bucuresti

Avocat contracte

De ce ai nevoie de contracte bune? Pentru că te protejează de litigii, în primul rând prin descurajarea acestora. Pentru că, de cele mai multe ori, părțile nu-și mai amintesc toate detaliile de la discuția în care au convenit. Pentru că, în cazul în care apar neînțelegeri între părți, un contract bun poate fi ușor de înțeles și de interpretat de către un mediator, judecător sau arbitru. Pentru că, partenerul de afaceri îți evaluează profesionismul în funcție de contractul pe care îl propui. Și, pentru că succesul unei afaceri se construiește pe angajamente solide.

De 20 ani, cabinetul nostru oferă servicii de redactarea, negociere și/sau de revizuire a contractelor comerciale și civile, ca avocat specializat, contribuind la protejarea din punct de vedere legal a afacerii și interesului clientului.

Tipuri de acorduri:  Asocieri in participatiune, Contracte de societate civila, de vanzare cumparare, de inchiriere, Acorduri de condifentialitate, Acorduri de neconcurenta, Angajamente de antrepriza, Tranzactii, de Agent, de intermediere in afaceri, de distributie, Contracte de agentie, din domeniul drepturilor de autor, societare, din domeniul IT, din domeniul proprietatii industriale, de sponsorizare, de prestari servicii, de lohn, de management, Pacte de confidentialitate, Contracte de franciza, de vanzare echipamente, etc.

Orice legătură comercială presupune un ansamblu de reglementări, adică un contract în alcătuirea căruia rolul avocaţilor este esenţial. Conceperea contractelor în baza informaţiilor furnizate de client, al intereselor acestuia, al prevederilor legale aplicabile şi negocierea clauzelor propuse cu partenerii; Inserarea clauzelor speciale: neconcurenţă, confidenţialitate, esenţiale din perspectiva efectelor pactului comisoriu; Identificarea şi eliminarea clauzelor abuzive; Interpretarea clauzelor contractuale cu mai multe înţelesuri conform regulilor dar şi principiilor de interpretare juridică; Gestionarea etapei precontractuale, de negociere a contractului; Analizarea contractelor în sensul identificării riscurilor pe care le presupun, a punctelor forte şi a celor slabe, Propuneri de întărire/corectare a clauzelor contractuale în sensul creării de plus valoare clientului; Realizarea gestiunii contractuale prin participarea la şedinţele periodice de analiză alături de echipe pluridisciplinare alcătuite din specialişti din domeniul tehnic, administrativ, fiscal;

Galerie foto
  • ...