VoxDentalCare -clinica stomatologica-Bucuresti

Servicii Laserterapie dentara

FONALaser este destinat utilizării ca dispozitiv cu laser de masă pentru:

  • operarea şi coagularea ţesutului bucal moale
  • reducerea germenilor în endodonţie
  • reducerea germenilor în parodontologie, inclusiv periimplantită
  • desensibilizarea coletului

Toţi pacienţii care se prezintă la clinica de stomatologie VOX DENTAL CARE pentru un tratament ce poate fi realizat sau asistat prin utilizarea unei diode laser pot fi trataţi cu FONALaser.

Domeniile de utilizare a laserului ca metoda de terapie in stomatologie sunt foarte variate. Terapia laser permite efectuarea unor proceduri minim invasive, cu mai putin sacrificiu de substanta biologica decat in cazul metodelor traditionale de tratament. Exista peste 25 de utilizari cunoscute ale laserului in stomatologie, si acestea includ aplicatii atat asupra tesuturilor moi cat si dure. Aplicarea laserului asupra tesuturilor moi este unica prin capacitatea sa de a fi minim invaziv in cazul inciziilor si de a oferi coagulare in acelasi timp si deci vom avea o sangerare minima sau absenta cu totul.

Parodontologie. Laserterapia reprezinta o varianta minim invaziva de tratament a bolii parodontale (“parodontozei”). Laserul poate fi folosit pentru DETARTRAJ, fiind o alternativa nedureroasa a detartrajului cu ultrasunete. De asemenea, laserterapia ajuta la indepartarea tesutului moale infectat din pungile parodontale, la eliminarea biofilmului microbian, tartrului si cementului infectat de pe suprafata radacinilor dentare, si la inchiderea pungilor parodontale dupa tratament printr-un “cheag” stabil de fibrina.

Astfel, tratamentul parodontal cu laser ofera medicului stomatolog posibilitatea de a trata bolile parodontale moderate si severe fara utilizarea bisturiului si suturilor, avantaj semnificativ pentru pacient.

Endodontie. Laserterapia aduce un avantaj major tratamentului endodontic clasic, si anume contribuie la curatarea si sterilizarea sistemului complex de canalicule radiculare (ce nu pot fi accesate prin metoda clasica) si la dezinfectarea profunda a peretilor dentinari. Astfel, sansele de succes ale tratamentului endodontic cresc semnificativ.

Implantologie. Tratamentul cu laser contribuie la sterilizarea tesuturilor invecinate si canalului osos in cave va fi plasat implantul dentar. Eficienta integrarii osoase a implantului este crescuta, si implicit se mareste durata de viata a implantului.

Chirurgie orala. Laserul poate fi utilizat intr-o larga variete de proceduri chirurgicale(ex. indepartarea tumorilor, chisturilor, leziunilor herpetice, aftelor, cresterilor gingivale etc.), aducand avantaje evidente fata de metodele clasice, precum durere redusa sau absenta (in multe cazuri este suficienta doar efectuarea unei anestezii topice), terapie minim invaziva, sangerare minima sau absenta, rar sunt necesare suturile dupa interventie etc. In plus, deoarece laserul realizeaza si dezinfectia zonei operate, timpul de vindecare este redus si scad semnificativ sansele de aparitie de complicatii post-operatorii.

Galerie foto
  • ...