Dr. Mladinescu Claudia-cabinet stomatologic-Bucuresti

Obturatii (Plombe) - Odontologie

Odontologia este specialitatea stomatologica ce trateaza lezunile carioase si cele necarioase – fracturi, distrofii, leziuni de uzura dentara. Aceasta terapie de restaurare dentara este o latura a proteticii care restabileste integritatea dintilor naturali.

Dintele este acoperit de cel mai dur tesut din organismul uman: smaltul. Smaltul protejeaza dintele de toate agresiunile la care acesta este expus (temperaturi scazute, temperaturi ridicate, agresiuni mecanice si fizice din timpul masticatiei, periajului, agresiuni chimice determinate de bauturi si alimente acide, medicamente). Insa cel mai important, smaltul protejeaza dintele de agresiunea bacteriana. Din pacate, relieful dintilor si igiena precara permit dezvoltarea bacteriilor si aparitia in timp a cariilor.

Caria dentara este un proces distructiv cronic al tesuturilor dure ale dintelui, fara caracter inflamator, producand necroza si distructia acestora, urmate de cavitatie coronara sau radiculara. Caria se dezvolta numai pe dintii in contact cu mediul bucal si niciodata pe dintii complet inclusi sau foarte bine izolati de mediul bucal.

Se considera ca factorii, cu implicare conditionata in producerea cariei, sunt dispusi in trei mari grupe reprezentate de:

  • microflora bucala cariogena;
  • substratul alimentar fermentabil;
  • terenul favorabil (calitatea smaltului dentar si a lichidului bucal)
  • Cariile, la inceput mici puncte in smalt, in timp evolueaza si se apropie de camera pulpara. Acestea trebuie tratate inainte sa determine orice fel de simptomatologie, in fazele incipiente. Caria dentara constituie, prin complicatiile sale, principala cauza de pierdere a dintilor.

    Tratamentul unei carii dentare simple presupune curatarea tesutului dentar necrozat si refacerea morfo-functionala a dintelui in cauza din materiale fizionomice, intr-o culoare asemanatoare restului suprafetei dentare, printr-o obturatie.

    Galerie foto
    • ...