Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu"

Clinica de Chirurgie Pediatrica

...
Clinica de Chirurgie Pediatrica

Clinica de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” este cea mai veche clinică de profil din ţara noastră, numărându-se printre primele clinici specializate în tratamentul afecţiunilor copilului în lume. La ora actuală, clinica este considerată o instituţie de referinţă pe plan naţional, atât datorită profesionalismului medicilor, cât şi a patologiei complexe rezolvate în cadrul clinicii.

 

Toţi medicii Clinicii de Chirurgie Pediatrică sunt membri ai Asociaţiei de Chirurgie şi Ortopedie pediatrică din România, în cadrul căreia desfăşoară o intensă şi prodigioasă activitate ştiinţifică.

 

În Clinica de Chirurgie Pediatrică se pregătesc în fiecare an, în medie, 12 medici rezidenţi, ce reprezintă viitorul profesiei, cu o pregătire şi un devotament profesional impresionante. Prin această activitate didactică susţinută s-au format de-a lungul anilor numeroşi medici ce fac parte la oră actuală din echipele medicale ale multor servicii de specialitate din toată ţara.

 

Activitatea medicală în această clinică se desfăşoară în două secţii şi un serviciu ambulator de specialitate. Având în vedere caracterul de spital de urgenţă, serviciul de chirurgie asigură permanenţa în gărzi prin trei linii de gardă (trei chirurgi), pentru a permite preluarea imediată a urgenţelor vitale şi rezolvarea cu promptitudine a oricărei solicitări de urgenţă 24 de ore din 24. Între orele 08 şi 20 sunt asigurate consultaţii pentru afecţiunile cronice în cadrul a două cabinete de specialitate, în serviciul ambulator.

Clinica de Chirurgie Pediatrică cuprinde două secţii :

  • Chirurgie Pediatrică 1, şef de secţie conf. dr. Ion BÂSCĂ
  • Chirurgie Pediatrică 2, şef de secţie dr. Florica DINU.

...
Chirurgie Pediatrica 1

Secţia are o capacitate de 72 de paturi. Blocul operator este alcătuit din 4 săli de operaţie modern utilate, o sală de endoscopie digestivă, trei săli pentru chirurgie curentă şi o sală pentru chirurgie de urgenţă.

 

Dotarea secţiei de Chirurgie Pediatrică 1 cuprinde: un aparat Rx portabil, o linie endoscopică digestivă Olympus (videoendoscop pentru nou-născut şi copil mare, videocolonoscop pediatric), aparatură pentru endoscopie intervenţională (electrocauter, APC, Argon Plasma Coagulation), linie uretrocistoscopie diagnostică şi intervenţională Olympus.

...
Chirurgie Pediatrica 2

Secţia are o capacitate de 39 de paturi, un bloc operator cu 2 săli cu dotări complexe, incluzând: o linie de endourologie Olympus (inclusiv pentru nou-născuţi) şi echipament Olympus pentru intervenţii chirurgicale laparoscopice. De asemenea, secţia de Chirurgie Pediatrică 2 beneficiază de un serviciu de radiologie complet, independent.