Dentaplus-clinica stomatologica- Bucuresti

Proteze dentare

...
Proteze dentare

Prin proteze dentare înţelegem structuri protetice mobile sau mobilizabile care înlocuiesc dinţii lipsă.

Apelăm la proteze dentare atunci când nu mai avem suficienţi dinţi care să sprijine o restaurare protetică fixă.

Tratamentul nu încetează imediat după ce protezele sunt gata. Pacientul trebuie să poarte protezele o perioada scurtă apoi să revină în cabinet pentru verificări şi eventuale ajustări astfel încât medicul să se asigure că funcţionalitatea cavităţii orale este corect şi complet refăcută de către proteze.

Care sunt etapele pentru realizarea unor proteze dentare?

Etapele clinice şi de laborator necesare pentru obţinerea unor proteze dentare implică o succesiune de amprente, măsurători şi teste prin care se stabilesc dimensiunea şi formă viitoarelor restaurări.

Cum pot îmbunătăţi stabilitatea protezelor mele?

Protezele dentare sunt restaurări mobile şi acest aspect poate fi, într-adevăr, o sursă de disconfort pentru pacienţi. Implanturile dentare sunt soluţia!

Cu un număr redus de implanturi (de obicei 2 la mandibulă şi 4 la maxilar) şi printr-un sistem special de prindere a protezei, stabilitatea acestor restaurări poate creşte până la situaţii asemănătoare cu dinţii naturali. Procedura chirurgicală este minim invazivă iar rezultatete sunt spectaculoase.