Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu"

Prezentare generala

“Cea mai mare bogăţie din această lume sunt copiii, mai mult decât toţi banii din lume şi toată puterea de pe pământ” (Mario Puzo).

 

Orice părinte cunoaşte sentimentul de nesiguranţă, neputinţă şi speranţă care se iveşte în momentul în care i se îmbolnăveşte copilul. Toată nădejdea părintelui stă în medic, căruia îi încredinţează copilul, cu nădejdea şi cu speranţa că investigaţiile şi tratamentul acordat îi vor readuce sănătatea, copilăria, viaţa.

 

Este o responsabilitate uriaşă să ai în mâini viaţa sau viitorul unui copil, de aceea, de peste 100 ani, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” îşi asumă misiunea de a deservi cu profesionalism, cu devotament şi cu dragoste fiecare pacient.

 

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” este cel mai vechi spital pentru copii din România, dat în folosinţă în anul 1886. În spital funcţionează 10 secţii clinice şi numeroase compartimente medicale, 19 departamente însoţitoare şi 17 ambulatorii de specialitate. Anual sunt realizate peste 200.000 de consultaţii, sunt internaţi peste 30.000 de copii cu vârste între o zi şi 18 ani, iar peste 60% dintre cazuri constituie urgenţe medico-chirurgicale. “Grigore Alexandrescu” face parte din Complexul de Spitale de Urgenţă din Bucureşti (şase în total, dintre care două pentru copii) şi asigură urgenţele pentru peste 1.200.000 de copii din toată ţara. Serviciile ambulatorii sunt asigurate atât prin intermediul cabinetelor şi camerelor de gardă ale spitalului, cât şi prin intermediul Policlinicii Dorobanţi.

 

Spitalul oferă servicii de educaţie academică şi de cercetare în domeniul medical, fiind afiliat Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti. Toate celelalte unităţi de profil s-au format pe baza expertizei şi trainingului obţinute în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

 

În anul 2005 a fost dat în folosinţă noul sediu al Clinicii de Chirurgie Plastică-Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri, într-o clădire nouă şi modernă. Este singura unitate din ţară cu acest profil şi, ca urmare a rezultatelor clinice, de cercetare şi educaţionale în domeniu a fost acreditată ca Centru European EBOPRAS în anul 2008. Aici funcţionează şi Banca de Piele, acreditată de Asociaţia Naţională de Transplant (ANT).

 

Serviciile medicale sunt asigurate de o echipă ce reuneşte peste 1000 de angajaţi, dintre care peste 130 sunt medici cu specializare în toate ramurile medicale de bază: pediatrie, chirurgie generală, chirurgie plastică, ortopedie, medicină de urgenţă, anestezie şi terapie intensivă, epidemiologie, servicii paraclinice etc.

 

Mari personalităţi medicale au lucrat aici şi au format generaţii de specialişti. Prof. dr. Alfred Rusescu (părintele pediatriei româneşti), prof. dr. Mircea Socolescu, prof. dr. Vereanu, prof. dr. A. Cosăcescu, prof. dr. Nicolae Tomescu, dr. Grigore Romniceanu, prof. dr. Marinescu, prof. dr. Ion Bălcescu, prof. dr. Mihai Manicatide, prof. dr. Corneliu Constantinescu, prof. dr. Patru Meila, prof. dr. Pesamosca şi mulţi doctori de elită din şcoala românească s-au dedicat sănătăţii copilului şi au contribuit la clădirea numelui Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore

 

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” face parte din reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii, căruia îi este subordonat prin intermediul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.

 

Spitalul îşi asigură bugetul prin surse externe de finanţare: prin plata de către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti a serviciilor medicale acordate, prin participarea la programe naţionale finanţate de Ministerul Sănătăţii, precum şi prin sponsorizări şi donaţii interne şi internaţionale.

 

Un sprijin constant şi un aport deosebit de important în cadrul modernizării, reabilitării şi reconstrucţiei Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” îl are Primăria Sectorului 1 din Bucureşti. Astfel s-a putut realiza construirea clădirii Clinicii de Chirurgie Plastică-Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri, modernizarea tuturor pavilioanelor, reabilitarea în curs a reţelei de utilităţi, construirea unui nou pavilion pediatric, renovarea şi reabilitarea pavilionului chirurgie-terapie intensivă.

 

Pentru că nimic nu este mai important decât viaţa copiilor şi pentru că Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” doreşte să vină în slujba comunităţii, a fost înfiinţată în anul 1992, la iniţiativa medicilor, Fundaţia Spitalului. Scopul acesteia este lupta împotriva neajunsurilor materiale şi a bolilor fizice sau mentale, precum şi promovarea protecţiei sănătăţii tuturor copiilor din România.

 

Puteţi contribui şi dumneavoastră la reuşita proiectelor noastre, donând 2% din impozitul de venit în contul Fundaţiei:Fundaţia Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”Adresa: Bd. Iancu de Hunedoara nr. 30-32, sector 1, BucureştiCod fiscal: 8955704Cont: RO54RNCB0072049707680001Banca: BCR Sector 1

 

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” vă pune la dispoziţie serviciul TOXAPEL – Intoxicaţii la vârsta pediatrică. Serviciul este accesibil non-stop, la următoarele numere de telefon: (021)210.61.83 sau (021)210.62.82. Veţi primi informaţii utile, în timp real, pentru a lua cea mai bună decizie în cazul în care copilul dumneavoastră a suferit o intoxicaţie.

 

Din anul 2003 funcţionează în incinta spitalului Casa Ronald McDonald, supranumită şi “casa-departe-de-casă”, care are rolul de a oferi cazare gratuită părinţilor din provincie ai căror copii se află internaţi în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

 

În anul 2007 a fost inaugurată, în incinta spitalului, Biserica “Sfânta Treime”, unde pacienţii şi familiile acestora pot participa la slujbe ortodoxe şi pot beneficia de sprijinul preotului Tudorel Peiu. Biserica deţine Fundaţia “Dăruind vei dobândi”, al cărei scop este acordarea de asistenţă medicală şi socială copiilor şi familiilor acestora, prin diverse programe de asistenţă socială şi programe educaţional-culturale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Galerie foto
  • ...