Berevoianu si Asociatii - Societate Profesionala Notariala Bucuresti

Testamente

Testamentul este actul unilateral si personal, prin care o persoana (testator) da dispozitii pentru momentul în care nu va mai fi în viata, cu privire la împartirea averii sale, organizarea funeraliilor sau alte aspecte conexe.
 
Testamentul este un act revocabil, astfel încât testatorul are dreptul ca pe parcursul vietii sale sa încheie câte testamente considera necesar, revocând testamentele anterioare sau aducând completari testamentelor existente. Un testament autentic poate fi revocat doar printr-un act autentic notarial.Testamentul este un act individual; este interzis, sub sanctiunea nulitatii absolute, ca doua sau mai mule persoane sa dispuna prin acelasi act, indiferent daca testeaza una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui tert.
ACTE NECESARE
ALTE INFORMATII
– actul de identitate al persoanei care lasa testamentul;
– actele de identitate ale celor doi martori care îl vor asista pe testator la notariat (testatorul poate fi asistat de unul sau de doi martori, caz în care acestia trebuie sa prezinte actele de identitate. În cazul în care, din pricina unei boli sau din orice alta cauza, dispunatorul nu poate semna, la autentificarea testamentului este obligatorie prezenta a doi martori.);
-copia actului de identitate al persoanei/persoanelor în favoarea careia/carora testatorul lasa testamentul;
– în cazul în care prin testament se lasa un legat cu titlu particular, dispunatorul trebuie sa prezinte actele de proprietate ale bunului care face obiectul legatului;

Toate actele pot fi trimise în prima faza scanate/pozate pe adresa de email: notariat@berevoianu.ro ori depuse la sediul biroului în copie, originalele urmând a fi prezentate notarului public la momentul semnarii actului.
 
În functie de particularitatea fiecarei situatii concrete, notarul instrumentator poate solicita documente suplimentare.

Galerie foto
  • ...
Categorii
Date de contact
0753103311; 0212301688
Str. Vasile Conta, Nr. 4, et. 1, sector 2
Distribuie