Dobrota Vitzman Norin Dan - Cabinet Notarial Individual Bucuresti

Legalizare semnaturi de pe inscrisuri

Legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a sigiliilor        La cererea părţii, notarul public poate legaliza semnătura părţii de pe un înscris (adică garantează faptul că semnătura apar?ine într-adevăr persoanei menţionate ca semnatară în actul respectiv). Legalizarea semnăturii se poate face numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere forma autentică ca o condiţie de valabilitate a actului.     Pentru legalizarea semnăturii, părţile vor prezenta exemplarele înscrisului nesemnate. Notarul public va identifica părţile, se va convinge că acestea cunosc conţinutul înscrisului, după care le va cere să semneze în faţa sa toate exemplarele înscrisului.      La cererea părţii, notarul public poate legaliza specimenul de semnătură al persoanei care se va prezenta personal la sediul biroului notarial şi care va semna în faţa notarului public. Acest lucru este util în practică pentru administratorii societăţilor comerciale la momentul înfiinţării acestora, pentru depunerea semnăturii autorizate la bancă, etc.         Pentru legalizarea sigiliului, partea îl va prezenta notarului public care, după verificare, va întocmi încheierea de legalizare.

Galerie foto
  • ...