Inventa Agentie De Proprietate Intelectuala - consultanta proprietate industriala Bucuresti

Inventii

Brevetul de inventie este un titlu care consfinteste dreptul exclusiv al titularului de a exploata inventia pe întreaga sa durata, pe teritoriul statului sau statelor pentru care a fost acordat.

Un brevet de inventie poate fi acordat pentru orice inventie având caracter tehnic si având ca obiect un produs sau un procedeu, în toate domeniile tehnologice, cu conditia ca aceasta sa fie noua, sa implice o activitate inventiva si sa fie susceptibila de aplicare industriala. Inventia brevetabila trebuie sa poata fi aplicabila de un specialist în domeniu doar pe baza descrierii inventiei.

Ca urmare, obiectele inventiei brevetabile pot fi produse sau procedee de obtinere sau modificare a produselor (inclusiv procedeele biologice sau genetice, procedee microbiologice) sau procedeele care au un rezultat de natura calitativa cum sunt procedeele de masurare, analiza, reglare, control, diagnostic de laborator pe produse biologice etc. si care sunt cunoscute ca metode având ca scop obtinerea unui rezultat.

Notiunea de produs este generica si include: masini, aparate, scule, dispozitive, mecanisme, organe de masini, agregate, instalatii, circuite, elemente de constructie, mobilier, articole casnice, jucarii, instrumente, etc.; substante chimice si biologice, cu exceptia celor care exista în natura si asupra carora omul nu a actionat prin efort creator; amestecuri fizice sau fizico-chimice; microorganisme create sau izolate prin selectie, produsele obtinute prin procedee microbiologice; produselor, substante sau compozitii pentru utilizare în oricare dintre metodele de analiza, control, diagnosticare etc.

Galerie foto
  • ...
Categorii
Date de contact
0751030636; 0749122144
Bd. Corneliu Coposu, nr. 7, bl. 104, sc. 2, ap. 31, sector 3,
Distribuie