Cris Smile-clinica stomatologica-Bucuresti

Tratamentul ortodontic

Tratamente de ortodonție fixă, mobilă, linguală sau invizibilă Poţi spune orice cu un zâmbet. Ca liant social, zâmbetul este vital în construirea unei vieţi sociale şi personale sănătoase. În prezent, o bună parte a populaţiei se confruntă cu probleme de aliniere dentară deficitară a dinţilor pe acceaşi arcadă sau în raport cu cealaltă arcadă. Aceste alinieri imperfecte de natură congenitală (din naştere) ori dobândită (că urmare a obiceiurilor deficitare din copilărie sau a traumelor suferite), indiferent de gravitate, poartă numele de malocluzii dentare. Tratamentele ortodontice sau de ortodontie sunt metodele cele mai frecvent utilizate pentru îndreptarea sau corectarea direcţiei de creştere a dinţilor. Reprezintă terapiile ideale pentru persoanele ce se confruntă cu probleme de malocluzie dentară şi cu anomalii legate de creşterea şi aranjarea dinţilor şi a oaselor mandibulare şi maxilare.

 

Cu ce suntem diferiți? Stilul Cris Smile încorporează, pe lângă tratamente aliniate celor mai înalte standarde de calitate şi: ~  dezvoltarea unei relaţii bazate pe onestie, respect şi grijă cu dumneavoastră ~  transparenţă şi eficienţă ~  soluţii rapide şi customizate personalităţii şi stilului dvs. de viaţă ~ plan de tratament ce depăşeşte rigorile estetice şi răspunde, primordial, celor mai rafinate nevoi dento-faciale: diagnostic, mecanică de tratament, obiective de tratament, supervizare şi control. Veţi recupera nu doar funcţionalitatea danturii dar şi ameliora estetica dentară şi facială.

 

Medici calificați Ortodonţii Cris Smile sunt în continuu proces de învăţare, cu participări la cursuri şi programe de pregătire post-universitară. Internalizează nevoia dvs. de siguranţă, sunt capabili să vă asiste nu doar profesional ci şi emoţional pe parcursul întregului tratament. Ţintesc să vă ofere complementaritatea perfectă între o muşcătură corectă şi un zâmbet perfect.

 

Abordare personalizată, tratament planificat, rezultate excelente Plan de tratament realizat pe baza unei anamneze atente, cu etape planificate şi obiective prestabilite pentru fiecare dintre acestea reprezintă miezul abordării Cris Smile.

 

Care sunt tratamentele noastre de ortodonție? ~ Ortodonție fixă prin aparat dentar fix Aparatele dentare fixe sunt dispozitive ce rămân atașate de dinții pacientului 24 de ore din 24, fără să poată fi îndepărtate decât de medicul ortodontist. Folosindu-se de forță mecanică a elementelor componente, facilitează repoziționarea corectă a dinților. Sunt recomandate adulților, dar și copiilor cu o dantură permanentă sau mixtă. ~ Ortodontie mobila prin aparat dentar mobil Aparatele dentare mobile, așa cum le spune numele, sunt dispozitive ce permit deplină autonomie a pacienților în ce privește montarea sau îndepărtarea lor. Acest tip de apărat dentar este de regulă utilizat într-o fază premergătoare tratamentelor cu aparate dentare fixe. Le sunt destinate și copiilor, îndeosebi în cazurile ce necesită lărgirea palatului sau pentru corectarea mușcăturii. ~ Ortodonție linguală prin aparat dentar lingual Aparatele dentare linguale sunt tot dispozitive fixe, cu deosebirea că nu sunt vizibile din exterior. Particularitatea constă în poziționarea componentelor pe partea internă, linguală a dinților. Are avantajul că nu afectează estetica zâmbetului în timpul tratamentului și este destinată tuturor pacinetilor, indiferent de vârstă. ~ Ortodonție invizibila prin aparat dentar invizibil Aparatele dentare invizibile reprezintă o nouă tehnologie ortodontica. În schimbul elementelor componente vizibile, fixe sau mobile, un astfel de dispozitiv este practic invizibil. Constă în aplicarea unor mascute confecționate dintr-o rășină invizibilă, ce îmbrăca suprafața dentară. ~ Ortodonție linguală prin aparat dentar Incognito Ortodonția linguală prin aparat dentar Incognito folosește aceeași tehnică linguală pentru corectarea malocluziilor. Deosebirea constă în materialele nobile utilizate, ce reduc riscul alergiilor și îmbunătățesc gradul de tolerantă în cazul pacienților sensibili.

Galerie foto
  • ...