Art Music - Scoala de canto, Bucuresti

Lectii de canto pop

Canto pop este disciplina pe care o predau în scoala mea cu o placere nebuna. Am studiat enorm pâna sa ajung sa-ti destainui toate secretele tehnicii în canto pop si înca mai studiez.

Un Vocal Coach trebuie sa aiba raspunsuri la orice întrebare si solutii pentru orice problema. Daca la început îti evaluez vocea cu maxima atentie si fixam împreuna obiectivele, trecem apoi la implementarea emisiilor si efectelor vocale si cautam amprenta personala a vocii tale.

Sigur ca procesul poate fi îndelungat, dar cu multa rabdare si mult studiu putem ajunge sa descoperim valente nebanuite ale vocii tale.

Nu sunt genul de profesor care sa insiste pe prezentari anatomice ample, ci doar pe cele strict necesare în executia elementelor de tehnica, dar voi insista mult pe stilistica vocala, miscarea scenica si interpretarea exhaustiva. Fiecare sunet va fi corectat sau efectizat pentru ca interpretarea ta sa fie una de nota zece.

Cum privim, cum miscam musculatura fetei pentru a sublinia emotia textului cântat, cum zâmbim, cum plângem, cum miscam bratele sau picioarele, toate aceste detalii le vom descoperi împreuna, iar momentul debutului tau pe scena va fi unul lipsit de emotii pentru ca vei fi pregatit din toate punctele de vedere: tehnic vocal, scenic si psihologic.

Te invit într-o calatorie fascinanta în lumea mea [canto pop], care cu siguranta nu te va lasa indiferent.

Galerie foto
  • ...