Verba Expert - Birou Traduceri Bucuresti

Traduceri personalizate

Traduceri administrative

Traducerile administrative se referă la traducerea textelor uzuale folosite în afaceri şi în organizaţii sau instituţii publice. Fidelitatea realizării traducerii are o importanţă crucială în păstrarea nealterată a sensului textului sursă.

Traduceri comerciale

Traducerile comerciale sau de afaceri acoperă orice tip de document folosit în lumea afacerilor, precum: corespondenţa, conturi de companie, documentaţie de licitaţie, rapoarte, contracte de orice fel, facturi, acte constitutive ale societăţii şi certificate de la registrul comerţului, documente de transport etc. Traducerile comerciale pot fi realizate doar de traducători specializaţi ce au cunoştinte terminologice din domeniul de afaceri.

Traduceri economice

Termenul de traduceri economice se foloseşte pentru traducerea documentelor din domeniul economic general şi textele sunt mult mai specializate decât cele comerciale sau de afaceri.

Traduceri financiare

Traducerile financiare se referă la traducerea textelor din domeniul bancar – spre exemplu, administrarea fondurilor de investiţii, asigurări, bursa de valori, politici şi proceduri bancare, analize de dosare de creditare, rapoarte de audit, bilanţuri contabile şi planuri de conturi, poliţe de asigurări, proiecte de finanţare, politici de resurse umane, regulamente de ordine internă şi manuale pentru angajaţi, planuri de investiţii, rapoarte anuale.

Traduceri generale

Traducerea generală este cea mai simplă dintre toate tipurile de traduceri. Limbajul utilizat nu este la un nivel de dificultate ridicat, şi nu se folosesc termeni specifici sau tehnici.

Traducerile juridice

Traducerile juridice se referă la traducerea textelor de natură juridică, precum: somaţii, notificări, procuri notariale, hotărâri judecătoreşti, titluri executorii, atestate, autorizaţii, contracte civile şi comerciale, acte de cesiune, texte legislative, etc. Majoritatea firmelor de traduceri folosesc traducători strict specializaţi pentru acest domeniu.

Traduceri literare

Traducerea lucrărilor literare este considerată de mulţi una dintre formele cele mai avansate de traducere deoarece implică mult mai mult decât simpla traducere a textului. Iată câteva tipuri de

documente ce pot implica traduceri literare: antologii de texte din literatura universală, poezie, proză, teatru, citate, etc.

Traduceri medicale

Traducerile textelor din domeniul medical includ: manuale pentru echipamentele medicale, cărţi de medicina, retete, diagnostice, prospecte, etc.

Traduceri tehnice

Acest tip de traduceri include anumite subdomenii tehnice, precum: IT, producţie, construcţii, inginerie, traducerea manualelor, a ghidurilor de utilizare etc. Ca şi în cazul traducerilor juridice şi medicale, aceste traduceri au un cost mai ridicat, fiind necesar un traducător specialist care să fie familiarizat cu terminologia caracteristică acestui domeniu.

Traduceri din domeniul resurselor umane şi al publicităţii: politici de Resurse Umane, CV-uri profesionale şi scrisori de intenţie, manuale de training pentru angajaţi, traduceri de reclame şi materiale publicitare, promo-uri, regulamente de participare promoţii, etc.

Galerie foto
  • ...