Scoala Gimnaziala de Arte nr. 2 - Bucuresti

Despre noi

Scoala Gimnaziala de Arte nr. 2 Bucuresti, o institutie de invatamant de stat in care sunt cuprinsi elevi din ciclurile primar si gimnazial, isi concentreaza toate resursele si eforturile pentru a realiza interactiunea cu mediul social, cultural si economic.

Mentinerea scolii, mai ales în conditiile sporirii competitiei intre unitatile scolare si a scaderii dramatice a populatiei scolare, se face prin promovarea politicii educationale, modernizarea procesului instructiv-educativ si continua formare si perfectionare a tuturor cadrelor din unitate. Situata in zona de N-E a municipiului Bucuresti, in apropierea cartierelor „Iancului” si “Obor”, Scoala Gimnaziala de Arte Nr.2 are un renume de peste 60 de ani infiintata, fiind în anul 1957,este o scoala reprezentativa a sect. 2 in care elevii studiaza optional si in regim suplimentar muzica instrumentala sau pictura. Aici se pot inscrie elevi cu inclinatii artistice care urmaresc dezvoltarea talentului si obtinerea performantei, fiind selectati in urma unui test de aptitudini. Localul scolii aflat la intersectia Bld.-ului Ferdinand I cu Str. Avrig este impartit cu gradinita nr.145 si Clubul Sportiv Scolar nr.2.

Procesul instructiv-educativ este centrat pe elev (cursurile de instr. desfasurandu-se individual) si respecta particularitatile de varsta si aptitudinile acestuia urmarind dezvoltarea personalitatii, a creativitatii, cultivarea capacitatilor de apreciere a gustului estetic Unitatea noastra de invatamant are ca finalitati educationale formarea personalitatii umane prin: ·

Dezvoltarea libera, integrala a individualitatii umane, formarea personalitatii autonome si creative; · Realizarea educatiei estetice a elevilor, in sensul dezvoltarii capacitatii lor de a intelege frumosul din arta si de a-l aplica în viata de toate zilele; · Renuntarea la caracterul excesiv teoretizant al programelor si manualelor, cresterea caracterului aplicativ al cunostintelor; · INSUSIREA cunostintelor stiintifice, a valorilor culturii nationale si universale, infaptuirea unui anumit grad de cultura muzicala; · Educarea in spiritul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, al demnitatii si tolerantei, al schimbului liber de opinii; · Prin însusirea limbajului muzical vocal si instrumental, muzica contribuie la formarea acelor elevi care vor sa devina, in viitor, artisti instrumentisti, putandu-se inscrie dupa absolvirea celor 8 ani la un liceu de specialitate; · Cultivarea sensibilitatii fata de problematica umana, fata de valorile moral-civice, a respectului pentru natura si mediul inconjurator; Institutia noastra are ca misiune dezvoltarea unui act educational de performanta, care sa contribuie la formarea unei personalitati autonome si creative, la formarea unor tineri sanatosi, eficienti, activi, cooperanti care sa se adapteze usor la regimul activitatii educative si la orice situatie in viata, indiferent de particularitatile lor de dezvoltare. Din aceasta perspectiva se urmareste asigurarea unui corp profesoral in continua dezvoltare si perfectionare, specializat in activitatea educationala specifica si intelegerea particularitatilor copiilor cu cerinte educative speciale. Activitatea manageriala dinamica si creatoare asigura o buna desfasurare a procesului didactic, creeaza un climat propice dezvoltarii personale si asigura dotarile cele mai bune.

Cadrele didactice au o bogata experienta profesionala dar si pasiune, daruire, ceea ce le permite desfasurarea unui proces instructiv-educativ de calitate obtinand de-a lungul timpului rezultate la concursurile nationale si internationale. La sfarsitul celor 8 ani de studiu elevii vor primi foaia matricola si se pot inscrie la liceele de profil. Obtinerea performantelor in educatia vocationala impune dezvoltarea unui suport curricular specializat si flexibil, care ss permita acumularea de catre copii/tineri a tehnicilor de munca intelectuala si practica necesare instruirii si autoinstruirii pe durata intregii vieti. Acest context faciliteaza dezvoltarea si diversificarea ofertei educationale, care sa acopere o gama extinss de cerinte educative speciale, atat pentru copiii scolarizati in institutie, cat si pentru cei integrati in invatamantul general. Pe acest sablon se va reorganiza structura interna a scolii urmarindu-se diversificarea salilor, precum si crearea de spatii destinate unor activitati educationale complexe.

In etapa actuala se impune tot mai mult o noua conceptie educationala, prin care invatamantul trebuie recreat intr-un cadru spiritual si social sustinut de toti factorii de raspundere si, mai ales, de toti cei aflati in practica scolara- cadre didactice. Avand in vedere ca arta, privita sub toate aspectele ei, se afla in continua framantare, in permanenta dezvoltare, sarcina profesorului devine din ce in ce mai dificila. El trebuie sa sistematizeze si sa organizeze tot timpul materialul teoretic si sa-l adapteze permanent la necesitatile actuale impuse de dezvoltarea si nivelul artei contemporane. Mai mult, profesorul de astazi trebuie sa sesizeze fenomenele noi, sa surprinda dezvoltarea permanenta a artei, sa analizeze si sa inteleaga totul si sa fie gata oricand sa expuna si altora, cu competenta si claritate, stiinta sa, rezultatul observatiilor, concluziile lor. Niciodata n-a fost mai ascutita ca astazi lupta intre tendintele sanatoase, realiste, pastratoare ale traditiilor mari ale artei si tendintele moderniste, formale, dezumanizante.

Galerie foto
  • ...
Categorii
Date de contact
0212525703
Bd. Ferdinand I, Nr. 128, Sectorul 2
Distribuie