Faber Metal Design - Scari si balustrade, Bucuresti

Balustrade inox, sticla si lemn

...
Balustrade din inox, sticla si lemn

Balustrada este un element arhitectural avand un rol atat de protectie cat si unul estetic. Termenul provine din latina (balaustium), si desemneaza structura pe verticala realizata din metal sau alte materiale dure, a unei platforme, scari, sau a unei cai de acces, suspendata sau nu, adaugata în una sau ambele parti laterale ale acestora. De la structuri simple din inox adaptate amenajarilor de tip modern, la combinatii inedite intre inox si lemn sau inox si sticla, conceptul de balustrada a fost extrapolat, evoluand catre adevarate ansambluri decorative. In raport cu spatiul carora le sunt dedicate, acestea pot fi percepute ca un atu în proiectare. Pot fi concepute fie ca simple elemente functionale, subliniind discret desenul volumelor deja prezente, fie ca lucrari cu un design pronuntat, ce se pot individualiza prin diverse stiluri ornamentale. Daca putem estetiza obiectele incorporate unui spatiu, de ce sa n-o facem?

...
Balustrada model B40

Materiale folosite: 

  • Lemn: stejar
  • Metal: tabla de otel 8mm

Detalii:

  • Mana curenta din lemn de stejar baituit si lacuit, fixata cu distantieri metalici de panoul de tabla al balustradei.
  • Balustrada realizata din tabla de otel vopsit negru mat apare ca o dantela decupata ce urmareste linia scarii.

Modelul “Cells” este rezultatul unui algoritm matematic cunoscut sub numele de diagrama Voronoi.Balustrada este confectionata din tabla de otel de 8mm grosime, grunduita si vopsita negru mat. Modelul se poate personaliza, fiind foarte usor de integrat intr-o locuinta. Celulele din care este compus modelul pot varia ca directionare, marime, se pot degrada catre o anumita zona etc. Fiecare balustrada de acest fel este unicat, celulele fiind generate de geometria panoului in care sunt inscrise.

...
Balustrada model B39

Materiale folosite: 

  • Lemn: stejar
  • Metal: alama

Realizata integral din alama, balustrada preia liniile sinuoase ale Art Nouveau-ului, imblanzind spatiul interior cu imaginea sa fluida. Proiectarea acestui model personalizat pe geometria fiecarei rampe in parte si executarea lui din platband de alama (material greu de prelucrat), presupun o munca extem de elaborata si dificila, aspect reflectat in timpul de executie si in valoarea lucrarii.

...
Balustrada model B28

Materiale folosite: 

  • Metal: tabla de otel.

Detalii:

  • Mana curenta din teava de otel vopsit auriu metalizat.
  • In cazul acestei locuinte, scara propriu-zisa este amplasata intr-o camera destinata acestei functiuni de circulatie verticala si din acest motiv s-a dorit ca balustrada sa fie principalul element decorativ al casei scarii.
  • Balustrada este realizata din tabla de otel vopsita negru mat taiata laser, si se desfasoara de-a lungul intregii scari, reusind astfel sa transforme acest material aparent dur intr-o suprafata diafana prin intermediul pattern-ului dupa care a fost decupata. Mana curenta iese si mai mult in evidenta fata de balustrada in sine datorita finisajului sau auriu metalizat ce constrasteaza cu negrul mat al panoului.

...
Balustrada model B4

Materiale folosite: 

  • Lemn: stejar - culoare: mahon
  • Metal: otel - vopsit negru mat
  • Sticla colorata in masa.

Detalii:

  • Mana curenta din otel vopsit negru mat, imbracata cu lemn de stejar baituit si lacuit.
  • Balustrada stil Mondrian cu piese din otel de diverse forme si dimensiuni si insertii pe alocuri din alama.
  • Montanti din otel cu prindere pe lateralul treptelor.

Tinand cont de forma scarii si preferintele beneficiarului, s-a optat pentru un model de balustrada tridimensional care ii confera spatiului o eleganta aparte prin modul in care capteaza lumina ce intra in incapere si o disperseaza prin fasiile de sticla colorata ce o alcatuiesc.