Price Service Quality / Montaje-AerConditionat.ro

Alegerea locului unităţii exterioare

...
Alegerea locului de montaj al unităţii exterioare

Iată unele reguli: - amplasaţi unitatea exterioară într-un loc fără vânturi puternice, uscat, bine aerisit; - peretele pe care se montează unitatea trebuie să fie suficient de rezistent pentru a susţine aparatul, atât în stare de repaus, cât şi în stare de funcţionare (când e posibil să vibreze); - locul de amplasare nu trebuie să deranjeze vecinii, nici prin zgomot, nici prin circulaţia forţată a aerului; - se vor evita locurile în care pot avea loc scăpări, chiar controlate, de gaze naturale; - de regulă, diferenţa de nivel (de înălţime), între racordurile tuburilor „de freon”, aferente unităţii interioare şi celei exterioare, să fie mai mică de 5 m; - se va evita ca distanţa dintre unitatea interioară şi cea exterioară, în lungul conductelor de freon, să fie mai mare de 10 m; - se va avea grijă ca aerul, care intră şi care iese din aparat, să nu fie obstrucţionat de nici un fel de obstacole; - copiii nu trebuie să aibă acces la aparat (electrocutare, rănire gravă de către palele ventilatorului etc.).