Alma Mediators - Birou de Mediator Bucuresti

Managementul conflictului

...
Managementul conflictului

NU exista organizatie fara conflicte (interne sau parteneriale), insa unde e limita dintre conflictul necesar-pozitiv si cel daunator-negativ?Deoarece conflictul este o „conditie in care doua sau mai multe parti par a fi incompatibile”, managementul conflictelor poate ajuta in prevenirea izbucnirii disputelor, in pastrarea disputelor sub control prin minimalizarea impactului negativ sau in folosirea conflictului pentru producerea de solutii inovatoare.

Desi cele mai multe cercetari s-au realizat in domeniul reducerii efectelor negative ale conflictului, in realitate, conflictul poate genera rezultate pozitive prin confruntarea perspectivelor diferite cu scopul de a produce solutii inovatoare.

DOMENII

  • in sectorul privat, mai ales atunci cand companiile sunt subiectul schimbarilor permanente, competitiei si presiunii economice
  • in relatiile parteneriale intragrup, intergup sau interpersonal

CARE SUNT PASII IN MANAGEMENTUL CONFLICTELOR?

  • Primul pas este constientizarea faptului ca exista o situatie conflictuala.
  • Urmatorul pas este analiza manifestarii si tipului conflictului. Tipurile de conflict pot fi:
    • Conflictul relational – conflictele relationale deriva din emotii, perceptii gresite ori stereotipuri, lipsa de comunicare intre parti sau chiar comportamentul negativ repetitiv al unei parti. Aceste conflicte reduc abilitatea partilor de a asigura calitate si performanta si au efecte negative asupra parteneriatului lor
    • Conflictul de date – conflictele de date apar ca urmare a omiterii de informatii, informare gresita, interpretare diferita/gresita a informatiilor. Aceste conflicte  pot produce intarzieri sau alte efecte negative asupra activitatii unei companii
    • Conflicte structurale – conflictul structural apare ca urmare a unor dezechilibre majore. Resurse fizice limitate sau autoritate limitata, constrangeri geografice, termene limita sau alti factori de timp, schimbari organizationale, pot face conflictele structurale sa para ca si o criza. Constientizarea partilor asupra acestui dezechilibru le poate aduce sa lucreze impreuna  pentru depasirea conflictului
    • Conflictul de interese – apare atunci cand o parte considera ca pentru satisfacerea propriilor nevoi, interesul si nevoile altor parti trebuie sacrificate. Acest tip de conflict distrage atentia de la indeplinirea obligatiilor de grup sau contractuale, aducand efecte negative asupra performantelor de grup sau contractuale
    • Conflicte de valori – apare atunci cand o parte incearca sa impuna altor/altei parti propriul sistem de valori (religie, ideologie, mod de viata). Deoarece valorile nu sunt negociabile, managementul conflictelor poate fi folositor doar in sensul recunoasterii si acceptarii de catre parti a sistemelor de valori diferite
  • Ultimul pas este alegerea metodei de abordare pentru stingerea conflictului: apelarea la instanta judecatoreasca sau folosirea unei terte parti specializata care analizeaza conflictul obiectiv si in toata complexitatea sa?
  • CUM  SE REALIZEAZA?

    • negociere interactiva– gasirea unei solutii creative in locul unui compromis
    • dialog- poate preveni izbucnirea conflictului
    • facilitare- sprijin in luare de decizii si ajungerea la acorduri privind interese complexe si multiple

    BENEFICII

    • cost diminuat, mod de rezolvare privat si confidential
    • management delegativ si preventiv
    • eficientizarea activitatii companiei si a oamenilor sai
    • control asupra dinamicii disputei
    • producerea de solutii inovatoare