Academica Medical Center

Servicii Medicale HIGH-TECH

...
Cura Varicelor

Tratamentul minim-invaziv VNUS CLOSURE FAST

- Tehnica ABLATIEI ENDOVENOASE SEGMENTALE CU RADIOFRECVENTA -

- Un adevarat pas inainte in tratamentul modern al varicelor - Fara durere. Fara semne. Rapid. Eficient.Cu revenire a 2 a zi in activitate. Despre boala varicoasa

Prezenta venelor dilatate permanent (a ectaziilor venoase) la nivelul membrelor inferioare reprezinta desigur o problema estetica, in spatele careia exista intotdeauna ascunsa o reala problema de sanatate - boala cronica varicoasa, respectiv insuficienta venoasa cronica (IVC).IVC afecteaza milioane de persoane la nivelul fiecarei tari si reprezinta o patologie care se agraveaza cu varsta.

La nivel mondial, statistica indica prezenta bolii la 10-30% din femei si 10-20% din barbati. Se considera ca ,de fapt, boala e probabil egal distribuita, diferenta aparand din faptul ca femeile sunt cele care, din motive estetice, apeleaza mai mult la medic pentru aceasta problema.

Daca in medie, la nivelul populatiei Romaniei, 1 din 4 adulti sufera din cauza acestei maladii, statistica pe varste este chiar mai alarmanta: vom fi uimiti sa aflam, probabil, ca, chiar la varsta anilor de liceu, 10% dintre tineri prezinta vene reticulare. 4 ani mai traziu, cifra se apropie de 30%.

Intre 35-40 de ani, boala este prezenta la 7-35% dintre barbati si la 15-55% dintre femei. Dupa 60 de ani, ectaziile venoase apar la 15-55% dintre barbati si 40-78% dintre femei.

Varicele membrelor inferioare pot exista izolat sau pot fi o manifestare localizata a unei suferinte generale, insotindu-se de multe ori de patologii asociate ale venelor avand alte localizari - hemoroizi, varicocel sau de alte conditii patologice legate de afectarea structurii colagenice.

Cu varsta si mai ales cu vechimea bolii, IVC se complica cu alte manifestari mult mai invalidante: trombozele profunde, trombo-embolism pulmonar, ulcerele de gamba.Acestea din urma reprezinta o patologie extrem de dificil de ingrijit si vindecat: chiar sub tratament de specialitate permanent si intensiv, 50-75% dintre ulcerele de gamba se inchid in 4-6 luni, 20% raman insa deschise la 2 ani iar 8% nu se inchid dupa 5 ani sau mai mult.

Semnele clinice ale insuficientei venoase a gambei corespund unei clasificari care cuprinde 6 trepte si care porneste de la cele mai discrete semne: de obicei o umflare temporara a gambei, pana la cele mai grave, traiecte varicoase multiple, foarte dilatate si sinuoase ale membrelor inferioare, cu umflare pernamenta a membrelor si prezenta de ulcere varicoase la nivelul tegumentului, durere permanenta si mers dificil.

Terapia IVC cunoaste multiple metode, non-chirurgicale (conservative) si chirurgicale (ablative). Dintre cele chirugicale, exista metode invazive si minim-invazive.

Dupa ce multa vreme metodele clasice chirurgicale au reprezentat terapia curativa de referinta (stripping-ul sau zmulgerea venei), terenul este cucerit tot mai mult de metodele minim-invazive, respectiv abordarea endo-venoasa, cu inchiderea si lasarea pe loc a venelor superficiale incompetente.Aceste tehnici endovenoase, initiate incepand cu anii '90, au tendinta de deveni pe plan mondial "standardul de aur" in domeniul stiintei care se ocupa de vene (flebologia), in timp ce aplicarea lor in clinicile private, in cadrul a ceea ce se numeste "one day surgery" pare sa reprezinte viitorul acestei stiinte.

Tehnica ABLATIEI ENDOVENOASE SEGMENTALE CU RADIOFRECVENTA- VNUS CLOSURE FAST -

Este o terapie minim-invaziva ultramoderna initiata in 1990 dar modernizata permanent, care cucereste tot mai mult teren in intreaga lume.Bine documentata prin studii, de tehnica cu radiofrecventa, folosita de mii de practicieni din intreaga lume, au beneficiat deja 500.000 de pacienti.

Avantajele pe care le aduce ii confera de departe un statut privilegiat:

  • cu adevarat minim-invaziva;
  • se practica in clinici ambulatorii, aproape fara durere;
  • eleganta, fara sa lase in urma hematoame sau inflamatii;
  • cu revenirea imediata (a doua zi) in activitate a pacientului;
  • rapida (cu durata de 30-45 minute);
  • realizabila sub anestezie locala;
  • este metoda recomandata cu caldura prietenilor si membrilor familiei de 98% dintre cei care au experimentat-o ca pacienti cat si de specialisti;
  • medicii sunt incantati de eficienta imediata dar si pe termen lung, de simplitatea si rapiditatea tehnicii si de satisfactia pacientilor;
  • tehnica CLOSURE FAST nu numai ca elimina prin ocluzare vena varicoasa dar are si efect asupra cauzei bolii, prin anularea refuxului venos.

Metoda VNUS Closure Fast consta din urmatorii pasi:

  • Identificarea prin ECHOGRAFIE DOPPLER a cauzei bolii (zonelor de reflux, cu valve incompetente) si realizarea mapping-ul traseului venos (harta);
  • Inserarea cateterului in vena safena mare, printr-o simpla punctie venoasa (de obicei la nivelul posterior al genunchiului);
  • Pozitionarea varfului cateterului (a segmentului activ) de-a lungul venei, spre radacinei coapsei, sub zona de confluenta a venelor superficiale si profunde - sub vizualizare Doppler;
  • Eliberarea de energie in "fascicule" de 20 sec, pe loc, cu inchiderea a 7cm concomitent, urmata de repozitionarea segentului activ prin retragere cate un pas a cate 7 cm;
  • Reluarea emisiei de energie la fiecare nousegment de 7cm, timp de 20 sec, cu obtinerea ocluziei venei safene mari (aprox. 45 cm in 3-5 minute);
  • Controlul Doppler al traseului venei post-interventie, pentru evidentiarea ocluziei venei si a absentei repluxului;
  • Aplicarea unui bandaj elastic care se pastreaza permanent 72 ore (3 zile) cand pacientul revine la control Doppler;
  • Reluarea mersului la 30 minute post-procedura (si chiar conducerea spre casa a masinii personale!) si a activitatii obisnuite chiar de a 2 a zi, cu mentinerea unui ciorap elastic clasa a 2 a de contentie, timp de 2 saptamani si indicatie de mers zilnic, cat mai des;
  • Medicatie analgezica, la nevoie si anticoagulanta conform indicatiei medicului.
  • Tarif procedura CLOSURE un membru inferior - 6900 lei

    ...
    Estetica

    PLATFORMA CUTERA TITAN & "XEO"Cea mai avansata stiinta si tehnologie din lume in Anti-Aging si estetica"Love of beauty is taste. The creation of beauty is art"

    Cand vorbim despre delicatele procedurile non-chirurgicale de reintinerire cu totii ne dorim rezultate spectaculoase, care sa poata concura cu adevarat chirurgia plastica, fara efecte nedorite.

    Centrul Medical Academica, este una dintre putinele clinici din tara care are la dispozitie pentru procedurile estetice non-chirurgicale, cea mai sofisticata tehnologie existenta la ora actuala in lume, platforma CUTERA-XEO.

    Compania "CUTERA", cu origine in California, SUA, este lider mondial de piata si inovator recunoscut in domeniul tehnologiei estetice profesionale High-Tech, preocupat permanent sa ofere performanta tot mai inalta in conditii de cea mai buna calitate si siguranta.

    Aceste proceduri estetice sunt aplicate de specialistii nostrii - medici dermatologi si plasticieni de renume, care au introdus in premiera in Romania tehnologia Cutera.

    Tehnologia TITAN, creata de CUTERA, este un sistem revolutionar de reintinerire a pielii, avand, conform studiilor clinice, o eficienta cel putin dubla fata de orice alta metoda nechirurgicala de lifting.

    Sistemul TITAN reprezinta piatra unghiulara a conceptului original "3D SKIN REJUVENATION" initiat de CUTERA, si functioneaza asociat in cadrul acestei platfrome multifunctionale, cu sistemele IPL (lumina intens pulsatila) si LASER GENESIS.

    Procedurile pe care le executam cu aceasta tehnologie sunt:

  • LIFTING 3D la nivelul fetei, gatului, bratelor si abdomenului
  • SKIN REJUVENATION - Eliminarea leziunilor discromice, cresterea luminozitatii fetei, stelute vasculare, rozaceea, inlaturarea leziunilor cicatriceale (acnee etc.);
  • EPILAREA DEFINITIVA - la nivelul fetei, gatului, mebrelor, zonei inghinale etc.     Procedurile estetice se desfasoara dupa ce a avut loc evaluarea starii epidermului si a dermului si dupa tratarea afectiunilor care eventual coexista.     De asemeni, sunt semnalate pacientilor situatiile in care aceste proceduri estetice sunt contraindicate sau nerecomandate.     Unele proceduri sunt completate prin etape de terapie care urmeaza la 4 sau 6 luni dupa etapa initiala.     LIFTING-ul 3D CU SISTEMUL TITAN CUTERA, bazat pe emisia de radiatie infrarosie, obtinuta in conditii de perfecta siguranta de la nivelul unui cristal de safir, face practic "sa dispara timpul", netezind ridurile adanci sau pliurile de la nivelul fetei, gatului, bratelor sau abdomenului.     Deosebit de interesant este faptul ca aceste proceduri Cutera sunt rapide (dureaza 75 de minute) blande - "non-ablative", efectele de intinerire sunt observabile imediat, in timp ce pacienta se poate intoarce la activitatea cotidiana fara ca cineva sa stie ca in pauza de pranz a beneficiat de o procedura estetica!
  • ALTE PROCEDEURI ESTETICE
  • In clinica Academica beneficiati si de atenuarea sau eliminarea ridurilor prin folosirea injectiilor cu toxina botulinica sau a fillerilor tisulari pe baza de acid hialuronic ce pot umple ridurile foarte adinci sau augmenta buzele si pometii pentru obtinerea aspectului tanar.

    Aceste interventii se realizeaza intr-un timp foarte scurt, nu prezinta riscuri, nu este nevoie de anestezie, nu raman semne dupa tratament deci va puteti intoarce la activitatile curente.

    Singurul dezavantaj al acestor proceduri este ca trebuie repetate la un anumit interval de timp (intre 6 luni si 1 an) pentru ca se folosesc substante resorbabile.

    Tehnologia inovatoare elaborata de CUTERA reuneste deci, intr-o platforma unica, o suma de beneficii care au revolutionat terapia estetica Anti-Aging:

    • rezultate foarte performante prin actiuni blande;
    • abordare anti-aging completa (textura, culoare, suplete);
    • efect rapid (proceduri posibile in pauza de pranz);
    • sigura, perfect controlata si continuu monitorizata;
    • cu rezultate de durata;
    • cu intoarcere imediata la activitatea normala;
    • flexibilitate deosebita, adaptabila la toate tipurile de piele.

    ...
    Endoscopia Si Videocapsula

    EXPLORAREA TUBULUI DIGESTIV CU VIDEOCAPSULA

    Daca endoscopia clasica oferea posibilitatea vizualizarii mucoasei esofagului si stomacului (endoscopia digestiva superioara) respectiv a colonului si a zonei terminale a intestinului (colonoscopia si rectoscopia), teritoriul intestinului subtire, avand o lungime considerabila si un diametru destul de mic, ramanea, pana de curand, o "pata alba" pe harta vizualizarii tubului digestiv.

    Endoscopia cu videocapsula este o descoperire mult asteptata, care revolutioneaza cu adevarat acest domeniu de explorare.

    Videocapsula poate fi destinata explorarii intestinului subtire sau a colonului (videocapsula colonica)

    Videocapsula pentru intestinul subtire este capabila sa evidentieze imagini ce conduc la precizarea diagnosticului in patologii delicate cum sunt sangerarile digestive neelucidate, polipoza intestinala (de multe ori familiala), boala Crohn, tumori ale intestinului subtire, diverse leziuni plate ale mucoasei dar si in monitorizarea leziunilor generate de tratamentul aniinflamator prelungit.

    Videocapsula colonica poate evidentia tumori de colon in stadiu incipent precum si alte probleme, de exemplu leziunile de colita ulcerativa.

    Videocapsula este dotata cu sistem de captare a imaginilor (2-4/secunda) si inregisteaza leziuni de o zecime de milimetru.

    Imaginile captate sunt transmise continuu unui aparat numit receiver pe care pacientul il poarta atasat pana la eliminarea capsulei. Datele sunt trimise apoi de la receiver la un computer unde sunt analizate de specialisti prin confruntare cu imagini dintr-o baza de date larga de imagini.

    Videocapsula este de unica folosinta, are o independenta energetica de pana la 10 ore si se elimina in mod natural pe cale digestiva.

    Fiind aproximativ de dimensiunea unei capsule de ampicilina, videocapsula se inghite cu apa in conditii de repaus alimentar (2 ore inainte si 4 dupa ingerare).

    Randamentul diagnosticului este dublu fata de celelalte tipuri de explorarile radiologice clasice ale tubului digestiv.

    De multe ori, prin evidentierea diagnosticului cu videocapsula endoscopica, se evita explorari prea numeroase, costisitoare si dificile si se castiga timp pretios prin posibilitatea instituirii mult mai precoce a tratamentului, uneori salvator de viata.

    ...
    Departamentul de medicina materno-fetala

    Departamentul de medicina materno-fetala

    ...
    Imagistica Medicala

    Centrul Medical Academica deţine un departament complet de imagistică medicală, dotat cu aparatură din gama premium de la General Electric Healthcare: un echipament de rezonanţă magnetică nucleară, un computer tomograf şi un aparat de radiologie convenţională – platforme de ultimă generaţie, ce ofera posibilitatea unor investigaţii non-invazive excepţionale.

    REZONANŢA MAGNETICĂ NUCLEARĂ

    Rezonanţa magnetică se bazează pe imagini ce reprezintă echivalentul vizual al unei secţiuni anatomice, permiţând o foarte bună localizare spaţială a zonelor implicate.

    Beneficii

    • Investigarea prin RMN e o procedură imagistică neinvazivă, care nu implică expunerea la radiaţii.
    • Prin RMN este posibilă detectarea anomaliilor care ar putea fi obturate de oase sau formaţiuni tumorale şi scapă altor metode de investigare

    Riscuri

    • Examinarea prin rezonanţă magnetică nu presupune niciun risc pentru pacient dacă sunt respectate toate regulile de siguranţă în utilizarea sistemului.
    • Dacă pacientul este sedat, ar putea exista riscul unei sedări excesive – monitorizarea funcţiilor vitale minimalizează acest risc.
    • Desi câmpul magnetic nu este nociv în sine, anumite dispozitive medicale ale pacientului care conţin metale ar putea creea probleme în cursul examinării prin rezonanţă magnetică.
    • Există un risc minim de alergie la substanţa de contrast, dar reacţiile alergice pot fi uşor ţinute sub control prin medicaţie adecvată.
    • La pacienţii cu disfuncţii renale pot să apară complicaţii la injectarea de doze mari de substanţă de contrast.

    Care sunt limitele investigării prin RM?

    • Imagini de înaltă calitate sunt asigurate doar atunci când pacientul stă nemişcat.
    • O persoană supraponderală poate avea dificultăţi la poziţionarea în tubul magnetic.
    • Prezenţa metalelor alterează imaginea, iar pacienţii care au implanturi metalice au contraindicaţie pentru efectuarea procedurii.
    • Magnetul este foarte puternic şi poate afecta pacemakerele, membrele artificiale si alte dispozitive medicale care contin fier.
    • IRM nu este recomandată pacienţilor accidentaţi sau care sunt în situaţii de urgenţă ce necesită asistarea funcţiilor vitale.
    • Este o investigaţie cu costuri mari şi necesită cel mai îndelungat timp de examinare dintre toate explorările imagistice.

    Centrul Medical Academica găzduieşte echipamentul Signa HDx 1.5T, marca GE, un echipament performant, utilizat în cercetarea medicală. Unic prin softurile de investigaţie care permit examinarea de înaltă fidelitate a tuturor regiunilor anatomice ale corpului într-un timp extrem de scurt, acest echipament furnizează imagini de o calitate excelentă (neurovasculare, cardio-vasculare, abdominale, ortopedice, ale prostatei, ale sânului şi ale altor organe) inclusiv prin tehnici spectroscopice, care facilitează un diagnostic corect şi rapid.

     

    • Patologie cerebrală
      • achiziţia de imagini neurologice de înaltă calitate, fără sedarea sau anestezierea pacienţilor, în cel mai scurt timp posibil, cu posibilitatea corecţiei artefactelor de mişcare
      • în completarea unui RMN obişnuit se poate aplica spectroscopia. Metoda constă în dozarea câtorva metaboliţi (cholina, lactatul, creatinina intracelulară, N-acetil-aspartatul), ce oferă informaţii valoroase pentru completarea diagnosticului şi reprezintă un important element de prognostic post-terapeutic. Spectroscopia cerebrală are largi aplicaţii în neurologie, neurochirurgie, oncologie.
      • posibilitatea efectuări de RMN funcţional, ce permite explorarea funcţionalităţii diferitelor arii corticale, cu aplicaţii în neurochirurgie (în special preoperator), neurologie, psihiatrie.
      • tractografia sau difuzia tensorială, deosebit de utilă pentru neurologi şi neurochirurgi. Este o metodă care cuantifică mişcarea apei în creier, permiţând astfel o foarte bună vizualizare a tracturilor de substanţă albă. Este singura metodă care permite vizualizarea acestor tracturi în situaţia în care există o tumoră cerebrală care le poate "ascunde".
      • RMN cerebral cu secvenţă angiografică – foarte utilă în diagnosticul accidentelor vasculare cerebrale, în depistarea şi localizarea trombozelor, anevrismelor si altor afecţiuni vasculare.
    • Patologie oftalmologică, ORL, endocrinologică
      • RMN de orbită oferă posibilitatea vizualizării nervului optic, a tumorilor de nerv optic, a tumorilor de părţi moi. Este, însă, o metodă contraindicată celor cu corpi străini intraoculari. Dacă pacientul prezintă fragmente metalice la nivelul ochiului, efectuarea IRM poate afecta retina.
      • RMN ureche. În patologia urechii interne (inclusiv sindroamele vertiginoase) IRM este metoda de referinţă în evaluarea leziunilor labirintice, tumorale şi în detecţia anomaliilor vasculare. Este metoda de elecţie pentru studiul labirintului membranos, al conductului auditiv intern şi al fasciculelor acustice până la lobul temporal.
      • RMN sinusuri - este o metodă excelentă în diagnosticarea şi în urmărirea patologiei sinusale, fiind preferabilă radiografiilor, în special la tineri sau la persoane pentru care expunerea la raze X nu este recomandată.
      • RMN hipofiză – In momentul actual este investigaţia imagistică de primă intenţie.
    • Patologie vertebrală - IRM poate vizualiza discurile intervertebrale şi nervii spinali, putând diagnostica afecţiuni ca stenoza de canal vertebral, hernierea discală sau tumori de coloană vertebrală.
    • RMN sân.Spectroscopia sânului este o metodă modernă de investigare a sânului, ce aduce un plus de informaţii prin dozarea cholinei (marker tumoral). Studii recente arată că prin spectroscopie pot fi diferenţiate tumorile maligne de cele benigne cu un grad înalt de specificitate. Fiind o măsură neinvazivă, de o mare sensibilitate în detectarea tumorilor sânului şi cu o rată de specificitate destul de ridicată în diferenţierea tumorilor maligne de cele benigne, este recomandată tuturor femeilor care prezintă factori de risc sau un istoric familial de cancer de sân.
    • Patologie abdominală şi pelvină
      • scanarea abdomenului în întregime
      • examinarea prostatei, a rectului, a cervixului uterin. Printr-o tehnologie combinată (spectroscopie, difuzie), poate fi vizualizată arhitectura prostatei (inclusiv capsula), precum şi a structurilor periprostatice. Este o examinare foarte utilă în diagnosticarea şi stadializarea cancerului de prostată
    • Patologie vasculară - angio-RMN-ul oferă posibilitatea obţinerii de imagini vasculare dificil de obţinut prin alte metode, putând, astfel, efectua studii avansate de angiografie.
    • Patologie osteo-articulară
      • este o metodă de investigare a articulaţiilor de mare fidelitate, neinvazivă şi foarte confortabilă pentru pacient.
      • diagnosticheaza tumori osoase, fracturi, leziuni şi rupturi de tendoane şi ligamente, infecţii ale oaselor;
      • este o metodă excelentă de depistare precoce a condropatiilor, prin efectuarea de CartiGrame, ce permit vizualizarea tuturor celor trei straturi ale cartilagiilor şi depistarea unor degradări minime ale fibrelor de colagen, leziuni imposibil de vizualzat prin alte metode. Aceste "hărţi ale cartilagiilor" au o extraordinară aplicabilitate în medicină sportivă, ortopedie şi recuperare medicală.

    TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ

    Tomografia computerizata (CT) foloseşte razele X pentru a creea imagini detaliate ale structurilor din interiorul corpului.

    Tomografia computerizată este folosită pentru a investiga diferite regiuni anatomice precum toracele, abdomenul, pelvisul sau membrele, poate realiza imagini ale organelor (ficatul, pancreasul, intestinele, rinichii, glandele suprarenale, plamânii, inima) şi poate oferi informaţii asupra vaselor sanguine, oaselor şi coloanei vertebrale. În timpul scanării se poate folosi şi fluoroscopia, metodă ce foloseşte un fascicul stabil de raze X, pentru a vizualiza motilitatea şi aspectul diferitelor părţi ale organismului.

    Substanţa de contrast (o substanţă iodată) poate fi folosită pentru a vizualiza mai bine structurile şi organele investigate. Această substanţă de contrast poate fi folosită pentru a investiga fluxul sanguin, pentru a decela tumori sau alte afectiuni. Imaginile pot fi realizate înainte şi/sau după administrarea substanţei de contrast. Poate fi administrată pe mai multe căi, în funcţie de zona ce se doreşte a fi examinată: intravenos (IV) la nivelul braţului pentru examinarea toracelui, abdomenului sau a zonei pelvine, se poate administra oral, poate fi administrată printr-un tub intrarectal sau intravezical sau se poate injecta la nivelul articulaţiilor.

    O tomografie computerizată durează, în medie, 30 până la 60 de minute, dar se poate prelungi până la 2 ore. După efectuarea investigaţiei pacientul este sfătuit să bea cât mai multe lichide, pentru a grăbi eliminarea substanţei de contrast din organism.

    Riscuri şi factori care pot influenţa rezultatele testării:

    • substanţa de contrast poate determina o reacţie alergică
    • în cazul în care pacientul are diabet zaharat şi este în tratament cu metformin, substanţa de contrast poate duce la apariţia unor probleme; în această situaţie medicul va recomanda când să se oprească administrarea metforminului şi când să se reia
    • medicul va trebui informat de numărul expunerilor la radiaţii inainte de efectuarea investigaţiei
    • tomografia computerizata nu se realizează în timpul sarcinii
    • o tomografie computerizată abdominală trebuie efectuată înainte de alte teste ce folosesc bariu, pentru a evita imagini CT în care apar urme de bariu sau bismut
    • dacă pacientul nu poate să stea nemişcat în timpul testului, imaginile achiziţionate nu sunt de cea mai bună calitate
    • prezenţa obiectelor metalice, precum capsele chirurgicale sau protezele articulare pot determina imagini greu interpretabile.

    Computer Tomograful Bright Speed 16, marca GE oferă facilităţi de tomografie computerizată cu multi-detector, cu un maxim de confort şi flexibilitate de pozitionare pentru pacient obţinute printr-un design ergonomic ultracompact, cu durată foarte scurtă de expunere, permiţând efectuarea de examinări de înaltă fidelitate, în sistem 3D, inclusiv reconstituiri virtuale de imagini (colonoscopii virtuale, bronhoscopii virtuale).

    ...
    Osteodensitometria DEXA

    Osteodensitometria este o investigaţie paraclinică de măsurare a densităţii osoase şi reprezintă o metodă de detectare a osteoporozei, precum şi a altor probleme ale tesutului osos.

    Osteodensitometrul LUNAR PRODIGY ADVANCE este un aparat de diagnostic imagistic ce foloseste tehnologia DEXA – Dualenergy X-ray Absortiometry, caracteristicile acestuia recomandându-l ca fiind un sistem de diagnostic de avangardă.

    Osteodensitometria DEXA este una dintre cele mai moderne tehnici, care foloseşte raze X de densitate diferită ce străbat osul. Aparatul măsoara atenuarea pe care o suferă un fascicul de raze X la trecerea prin zona osoasă interesată, permiţând astfel aprecierea densităţii osului, respectiv a gradului de rarefacţie osoasă.

    AVANTAJELE acestui sistem sunt multiple:

    • tehnica nu este dureroasă;
    • dozele efective de iradiere sunt foarte scăzute (detectează modificări foarte mici ale densităţii osului cu o expunere minimă la radiaţie;
    • se poate efectua la diverse nivele, mai frecvent pentru şold (col femural), coloana vertebrala lombară, antebraţ;
    • detectorul digital direct tip CZT (cadmiu-zinc-teluriu) permite formarea unor imagini de diagnostic cu rezoluţie crescută;
    • fasciculul de raze X de tip "evantai întors" determină un timp de examinare a pacientului mult mai scurt;
    • dimensiunile mesei de scanare conferă beneficiul examinării unor pacienţi cu greutăţi corporale de pâna la 162 kg;
    • diagnosticul riguros şi de precizie este datorat marii cantităţi de informaţie pe care aplicaţia software EnCore o pune la dispoziţie (EnCore dispune de o bază de date de referinţă, conform reglementărilor în vigoare ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii), aparatul folosind şi un algoritm de lucru ce permite detecţia separată a ţesutului moale, respectiv a celui osos.

    ...
    Ecocardiografia

    In cadrul Centrului Medical Academica, beneficiam de experienta deosebita a personalului nostru de specialitate in ceea ce priveste investigatia cordului prin ecocardiografie.

    Ecocardiografia ocupa un loc esential in abordarea moderna diagnostica si terapeutica ca si in managementul unei palete largi de afectiuni cardiovasculare, reprezentand una dintre achizitiile tehnologice cele mai importante ale medicinei moderne.

    Ce tip de informatii poate oferi examinarea ecocardiografica moderna si de ce ne este ea necesara?

    Ecocardiografia permite:

    • precizarea diagnosticului de certitudine atunci cand datele clinice nu sunt suficiente in acest sens;
    • excluderea altor afectiuni cu tablou clinic asemanator;
    • identificarea cauzelor afectiunii diagnosticate (un exemplu il constituie valvulopatiile, in a caror evaluare ecocardiografia joaca un rol extrem de important - conduce la confirmarea diagnosticului clinic (ex: stenoza aortica, insuficienta mitrala etc);
    • evaluarea severitatii afectarii cardiace (de exemplu valvulare), ofera culegerea informatiilor legate de etiologia valvulopatiei (reumatismala, degenerativa, ischemica etc);
    • aprecieri asupra consecintelor hemodinamice ale valvulopatiilor;
    • stabilirea momentului optim de interventie chirurgicala;
    • stabilirea tipului de interventie (protezare sau plastie valvulara);
    • selectia terapiei medicamentoase si urmarirea efectelor acesteia pe termen scurt si lung in boli cronice (insuficienta cardiaca, hipertensiunea arteriala sistemica, hipertensiunea pulmonara, cardiomiopatia hipetrofica etc.);
    • stabilirea prognosticului si stratificarea riscului.

    Ecografia Doppler

    Desi nu mai reprezinta o noutate absoluta, ecografia Doppler de tesut miocardic este una dintre tehnicile noi care s-au impus prin calitatea si importanta clinica a informatiei. Ea ofera

    • elemente pretioase de diagnostic in cazul cardiomiopatiilor facilitand procesul diagnosticului diferential;
    • foarte buna utilitate in evaluarea functiei diastolice si estimarea presiunii de umplere a ventriculului stang, parametri cu implicatii diagnostice, terapeutice si prognostice semnificative.

    In Centrul Medical Academica aceasta investigatie se realizeaza cu ajutorul sistemului VIVID i - un dispozitiv pentru utilizari multiple, care:

    • stabileste un nivel complet nou al performantei cardiovasculare, oferind o calitate a imaginii sensibil crescuta fata de alte aparate similare;
    • imaginile si secventele de imagini din timpul examinarii sau o parte din acestea pot fi stocate pe caseta video, CD-R, DVD-R sau alte suporturi;
    • permite, de asemenea, crearea rapoartelor despre pacient si examinare, care contin masuratori, imagini si analize care au fost efectuate pe parcursul examinarii;
    • accepta Imagistica de contrast a ventriculului stang, optimizata pentru detectarea limitei endocardului si estimarea miscarii peretelui si a grosimii acestuia.

    In plus, sunt disponibile si urmatoarele aplicatii prin contrast - non-cardiologice:

    • Imagistica de contrast vascular, optimizata pentru vizualizarea contrastului in vasele mari (ex: artera carotida);
    • Imagistica de contrast abdominal, optimizata pentru vizualizarea contrastului in organele non-pulsatile (ex: ficat si rinichi);
    • Imagistica si in pediatrie si neonatologie.