Centrul Medical Gral Medical - Bucuresti

CalcaneoFort

Exista multe elemente si structuri anatomice ale corpului nostru de care nu suntem constienti decat atunci cand organismul ne semnaleaza prezenta lor, de multe ori prin durere. Unele dintre aceastea sunt pintenii calcaneeni (numiti si "ciocuri la calcaie ", "pinten toc", "pinten osos"). Acesti pinteni apar ca niste proeminente osoase dezvoltate la marginea plantara anterioara a calcaneului. A nu se confunda pintenii calcaneeni cu fasciita plantara. Tesutul care formeaza arcul piciorului (fascia plantara) se inflameaza si apare durerea piciorului. Pintenul calcaneean este o depunere osoasa ce se formeaza pe calcaneu. În cazul fasciitei plantare, durerile apar pe marginea interna a piciorului, mai ales la primii pasi, dimineata, ce par a se ameliora dupa o perioada de încalzire. Netratate, durerile devin intolerabile. In cazul pintenului calcaneean durerea apare la sprijin. Nu pintenul în sine doare, ci compresiunea pe care acesta o exercita asupra unui mic nerv ce trece sub el. Circa 70% dintre pacientii cu fasciita plantara au un pinten osos care poate fi vazut la examenul radiologic. Cu toate acestea multi pacienti pot avea pinteni ososi si sa nu prezinte simptome de durere. Cauze-factori de risc: Organismul ca masura de precautie, reactioneaza atunci cand se produce o tensiune si o agresiune asupra lui. În acelasi mod, la nivelul piciorului, existenta unor ligamente tensionate, pot tractiona calcaiul. Pe masura ce se produce reparatia osoasa, se poate forma un osteofit pe fata plantara a calcaiului.Aceasta agresiune asupra calcaiului repetata în timp se regaseste la atleti, dansatori, supraponderali si la persoanele care poarta încaltari nepotrivite (ex: purtarea îndelungata a pantofilor cu toc înalt de catre femei). Simptome: Nu de fiecare data pintenii calcaneeni pot provoca simptome. Uneori acestia sunt descoperiti întamplator atunci cand se face o radiografie de rutina. Totusi, pintenii calcaneeni pot deteriora în timp tesuturile ducand în timp la dureri ale piciorului si la ruperea lor. Afectiunile asociate cu pintenii calcaneeni sunt: artrita (inflamatia articulatiilor), fasciita plantara, spondilita anchilozanta?etc Diagnostic: Diagnosticul se pune pe baza examenului fizic si al celui radiologic. În urma examenului se încearca identificarea cauzelor principale si excluderea altor afectiuni de la nivelul calcaiului. Consultul de specialitate este necesar a fi facut de un medic: ortoped, reumatolog, medicina sportiva sau kinetoterapeut. Pintenii calcaneeni apar frecvent la pacientii cu antecedente de dureri de picior cauzate de fasciita plantara. Tratamentul cu unde de soc: În prezent se aplica acelasi tratament ca la fasciita plantara deoarece afectiunile sunt strans legate. Tratamentele clasice se refera în principal la vindecarea simptomelor: repaus pe termen lung, efectuarea de stretching, aplicarea de gheata, administrarea de medicamente antiinflamatoare, schimbarea încaltarilor necorespunzatoare, folosirea talonetelor de silicon pt sustinerea calcaiului?etc Centrul CalcaneoFort din cadrul Clinica de Diagnostic Gral Medical recomanda un tratament modern pentru eliminarea pintenilor calcaneeni, si anume tratamentul cu unde de soc extracorporeala. Pacientii care au pinteni calcaneeni pot beneficia de un tratament comod, eficient si neinvaziv. Cu ajutorul ecografiei de parti moi se vizualizeaza exact zona afectata si catre ea sunt orientate undele de soc produse de aparat la nivelul pielii. Prin efectele fiziopatologice specifice afectiunii, aceasta interventie duce la rezultate excelente cu o rata de satisfactie a pacientilor de peste 90%. Pentru efectuarea interventiei sunt necesare, de regula, 3 sedinte cu o durata de aproximativ 20-30 minute, la interval de 2- 3 zile. Tratamentul se efectueaza numai în urma unui consult de specialitate efectuat pentru a determina daca pacientul se califica sau nu pentru procedura. Costul tratamentului: Pentru efectuarea interventiei, pacientul are nevoie de un consult din partea doctorului specialist Gral Medical, efectuarea unui examen radiologic si în final se va face programarea pentru interventia propriu-zisa. Pentru pachetul complet (consult, ex.radiologic, interventie) pretul este de 600lei. Deoarece în perioada 01.02.2010-15.03.2010 Gral Medical demareaza campania ? Da pinteni si vino la Gral ?, toti pacientii beneficiaza de 100 lei reducere la tratament. Pentru persoanele care nu se califica pentru interventie pretul suportat de pacient este doar consultul de specialitate. Este de recomandat atunci cand un pacient prezinta simptome de durere la nivelul piciorului sa mearga la un specialist pentru identificarea cauzelor reale ale afectiunii. Numai dupa aceea se pot recomanda anumite tratamente corespunzatoare bolii. Anumite masuri disperate fac pacientii sa fie de acord cu administrarea de cortizon local sub forma de injectii, iradiere cu raze Roetgen, cobaltoterapia..etc Majoritatea au efecte secundare iar acestea pot fi ireversibile (Ex: infiltratia cu cortizon poate duce la ruperea fasciei plantare). Deoarece cea mai mare greutate din organism, este preluata de picior trebuie sa îi oferim mai multa atentie si sa înlaturam factorii ce adauga un stres crescut la nivelul calcaiului, factori care depind de noi, ca de exemplu: reducerea în greutate, încaltamintea necorespunzatoare, statul prelungit în picioare?etc
Galerie foto
  • ...
  • ...
Categorii
Date de contact
0213230000; 0724242259(programari radiologie); Fax 0213230002
Str.Traian Popovici (fosta Unitatii), nr. 79-91, sector 3,
Distribuie