CIVILIS - SOCIETATE PROFESIONALA NOTARIALA

redactare contracte

Contract de vânzare

Vânzarea este contractul prin care vânzãtorul transmite sau, dupã caz, se obligã sã transmitã cumpãrãtorului proprietatea unui bun, în schimbul unui preţ pe care cumpãrãtorul se obligã sã îl plãteascã. Poate fi, de asemenea, transmis prin vânzare un dezmembrãmânt al dreptului de proprietate sau orice alt drept.

Acte necesare: – acte de identitate părţi; – certificate de cãsãtorie, dacã este cazul; – acte de proprietate asupra bunului imobil ce face obiectul contractului (după caz: contract vânzare-cumpărare, proces-verbal de predare-primire, contract de donaţie, sentinţă/decizie civilă definitivă şi irevocabilă, titlu de proprietate, certificat de moştenitor etc.); – certificat de atestare fiscalã pe numele proprietarului, eliberat de Administraţia Financiară competentă, din care să rezulte că proprietarul este la zi cu plăţile către Stat; – documentaţia cadastrală a bunului imobil (fişa bunului imobil şi planul de amplasament, respectiv planul releveu), întocmită de un expert cadastral autorizat; – certificat de performanţã energeticã privind încadrarea în una din clasele A, B sau C; – adeverinţa eliberată de asociaţia de proprietari sau locatari, în cazul apartamentelor, din care sã rezulte cã proprietarul este la zi cu datoriile faţă de aceasta (întreţinere, cheltuieli, reparaţii, cheltuieli comune etc.) – extrasul de carte funciară pentru autentificare, ce se obţine prin intermediul biroului notarial.

Promisiune bilateralã de vânzare-cumpãrareContract de schimb imobiliarContract de donatieContract de rentã viagerãContract de întretinereContract de partajAct de dezmembrare sau dezlipire a unui imobilAct de alipire Contract de împrumutContract de împrumut cu ipotecã sau gajContract de închiriereContract de comodat imobilContract de comodat autoData CertaPrimirea in depozit de inscrisuri si documenteEliberarea de duplicate ale inscrisurilor notariale

Galerie foto
  • ...
Categorii
Date de contact
0213314960; 0314113029; 0722292293
Str. C-tin Radulescu Motru, nr. 16, bl. 21, sc. C, ap. 90, sector 4,
Distribuie