Instructor auto autorizat TATARU ION

Recomandari

In aceasta sectiune am considerat ca ar fi necesar sa va ofer cateva indrumari sau recomandari, cum doriti sa le spuneti, bazate pe experienta acumulata ca instructor auto si care, sper, sa va fie utile in alegerea ce o veti face atunci cand va hotarati sa urmati cursurile unei scoli de soferi. Nu am pretentia ca voi acoperi toata problematica ce va intereseaza, nici nu mi-am propus acest lucru, si, prin urmare, am sa ma refer doar la cateva aspecte ce ar fi bine sa le aveti in vedere si pe care le consider importante.

Ce ar trebui sa faceti daca v-ati hotarat ca aveti nevoie de un permis de conducere si trebuie sa va inscrieti pentru cursuri la o scoala de soferi?– faceti rost de Codul Rutier cel mai recent, fie de la librarie, fie de pe Internet (site DRPCIV);– incepeti sa-l studiati cu atentie, cititi-l de cel putin doua ori.Invatati regulile de circulatie, mijloacele de semnalizare (indicatoare, marcaje) si semnificatia exacta a fiecaruia in parte. Retineti si notati eventualele lucruri ce nu le intelegeti si pregatiti un set de intrebari pe care sa le adresati la scoala atat profesorului de legislatie cat si instructorului auto astfel incat sa va clarificati toate problemele;– cautati apoi un instructor auto bun. Multi dintre cursanti se duc la o scoala anume fie la recomandarea prietenilor, fie la cea care este mai apropiata de zona in care locuiesc, urmand sa fie repartizati unui instructor pe care, cel mai adesea, nu-l cunosc. Exista astfel riscul de a nimeri peste unul nepotrivit ori nepregatit.

Cum puteti proceda totusi pentru a gasi un instructor corespunzator?In opinia mea cel mai bun lucru pe care-l puteti face este sa va informati inainte de a va inscrie la o scoala de soferi cautand si obtinand referinte despre instructori atat de la prieteni cat si de pe Internet deoarece, pana la urma, pe voi ar trebui sa va intereseze in primul rand instructorul si mai putin scoala in cauza. In fond, cu el veti petrece cel putin 30 de ore impreuna si n-ar trebui sa va fie indiferent in ce conditii o sa invatati si, mai ales, cum veti fi pregatiti sa conduceti autovehiculul. In egala masura ar trebui sa tineti cont si de starea tehnica a masinii pe care o sa invatati sa conduceti. Cu cat veti gasi mai multe comentarii pozitive despre un instructor de la fostii elevi cu atat mai mult ar trebui sa-l aveti in vedere. De asemenea n-ar trbui sa neglijati statisticile DRPCIV care, si ele, va pot contura o imagine asupra performantelor unui instructor. Procedand in acest mod ati putea sa va opriti atentia asupra catorva instructori pe care sa-i notati si ulterior sa ii contactati pentru a-i cunoaste personal. La intalnirile cu acestia intrebati-i tot ce va intereseaza: conditii de inscriere la scoala si unde este aceasta, tarife practicate, cum se desfasoara orele, programarea sedintelor practice, starea tehnica a masinii de scoala, de cand practica aceasta profesie si ce rezultate au, daca sunt fumatori( nu cred ca va doriti un instructor care sa va afume tot timpul la ore), date despre examen etc. Fiti atenti la modul in care se prezinta si la raspunsurile pe care vi le dau. Aveti posibilitatea de a-l selecta pe cel care va inspira mai multa incredere si observati ca este pasionat de ceea ce face, este interesat de o pregatire temeinica a elevilor sai, corespunde cerintelor voastre si considerati ca se afla pe aceeasi “lungime de unda ” cu voi;

– nu va “aruncati” dupa asa-zisele “superoferte” avansate de unele scoli sau instructori, numeroase dealtfel si care inunda piata. Din dorinta neclintita de a avea cat mai multi cursanti cei in cauza va intind aceasta capcana in detrimentul unor servicii corecte, profesionale iar in final veti ajunge sa platiti dublul “superofertei” si nici nu veti beneficia de o instruire corespunzatoare. Daca veti cauta numai reduceri sa fiti convinsi ca de reduceri veti avea parte: la orele efectuate si mai ales la pregatirea voastra. Ganditi-va ca a conduce un autovehicul presupune asumarea a numeroase responsabilitati intrucat atunci cand va aflati la volan de deciziile pe care le luati in orice moment poate depinde viata voastra, a pasagerilor din masina cat si a altor participanti la trafic. Nu trebuie sa va fie indiferent cum veti invata sa conduceti si sa urmariti doar obtinerea cat mai usoara, eventual la un pret cat mai mic, a “cartonului roz”, pentru unii un adevarat trofeu. Mai tarziu vor apare consecintele, inevitabil. Vedem cu totii zilnic la stiri cate tragedii au loc pe drumurile din tara iar printre cei implicati numerosi tineri, multi dintre ei cu permisul de conducere abia obtinut in urma “pregatirii” la “superofertele” avansate de o scoala sau alta ori vreun instructor mai binevoitor. Veti observa ca astfel de scoli sau instructori sunt pe ultimele locuri in statisticile DRPCIV iar unii dintre acestia detin si “recorduri” de-a dreptul impresionante, rusinoase, cel putin.De exemplu, sunt instructori la care din 11-15 elevi “instruiti” niciunul nu a luat examenul din prima incercare sau din 56 ori 86 de elevi doar 9 sau 13 abia reusesc la primul examen.( Ma intreb, oare, din a cata incercare or fi reusit ulterior ceilalti elevi?). Intr-o atare situatie e clar faptul ca esecul la examen se datoreaza nu atat elevilor cat, mai ales, modului defectuos si superficial in care sunt pregatiti, rezultat al “superofertei” dar si a slabei pregatiri a unor instructori. Starea de lucruri existenta este si rezultatul unui cadru legislativ deficitar in domeniu deoarece nu sunt prevazute posibilitati de verificare pe traseu a felului in care instructorii isi desfasoara in mod concret orele practice. Astfel, potrivit normelor actuale, in eventualitatea unui control din partea celor abilitati, acesta se rezuma doar la verificarea documentelor si a indeplinirii conditiilor legale de catre scoli, instructori, autovehiculele de scoala folosite etc. Nu mai spun ca si acestea sunt foarte rare, eu de pilda am intâlnit unul singur in noua ani! Prin urmare, nu trebuie sa ne mire ca se intâmpla ceea ce se intâmpla: multi cursanti slab pregatiti, unii abia obtinând permisul dupa multiple examinari si, cel mai grav, numarul mare dintre acestia care produc ulterior evenimente rutiere cu urmari tragice – peste 37% din accidente fiind cauzate de soferii incepatori.

Ca sa intelegeti, la doua astfel de scoli am lucrat si eu in urma cu cativa ani pentru o perioada foarte scurta. Ce am gasit? Elevi aflati in stadiu terminal nu cunosteau comenzile, unde sunt si cum se folosesc; deprinderi formate absolut gresit in manevrarea autovehiculului; teama si ezitari frecvente in trafic ori la executarea unor manevre; imposibilitatea de a se descurca singuri, fara indrumarile permanente ale instructorului; masini de scoala cu defectiuni grave la directie si sistemul de franare ori alte probleme; sedinte care trebuiau scurtate la 75-80 de minute deoarece, fiind “promotie”, veneau foarte multi cursanti iar instructorul era nevoit sa lucreze si cate 6-7 sedinte pe zi; elevi care imi spuneau ca nu primesc bonuri fiscale pentru sumele platite la scoala etc. In ambele cazuri am lucrat un inerval scurt de timp dupa care am intrerupt colaborarea, refuzand sa mai continui in asemenea conditii;

– dupa ce v-ati hotarat in privinta instructorului mergeti mai departe si depuneti actele de inscriere la scoala, insa nu inainte de a mai verifica o data problemele care va intereseaza la conducerea scolii.Este important sa va asigurati ca autovehiculul pe care veti invata sa conduceti se afla intr-o stare tehnica buna, dispune de agreerea obligatorie de la RAR, de asigurarile obligatorii, inscriptionarile si casetele specifice masinilor de scoala.De ce trebuie sa stiti aceste lucruri? Personal m-am confruntat cu probleme de acest gen la o scoala de soferi unde am lucrat pentru o scurta perioada de timp : masina nu avea inscriptionarile obligatorii pentru o masina de scoala si prezenta grave probleme tehnice la sistemul de franare si directie. Desi am semnalat aceste chestiuni patronului scolii acesta, dand dovada de iresponsabilitate, m-a obligat sa merg cu elevii in trafic avand masina defecta motivand ca, deocamdata, mecanicul nu e disponibil, nu are bani pentru piese si, oricum , daca se intampla ceva raspunde el. Evident ca intr-o astfel de situatie nu puteam desfasura activitatea practica de instruire in conditii de siguranta motiv pentru care am refuzat sa mai ies cu masina in trafic si am incetat colaborarea cu scoala in cauza;

Galerie foto
  • ...