Assamblage - Institutul de Arta si Design Bucuresti

Imprimare gravura

Imaginea pe care o propune cursantul va fi lucrata pe placa transparenta, cu instrumente specifice gravurii, si va fi imprimata in trei exemplare. Se va explora expresivitatea liniei si vor fi abordate diferite tipuri de linii, hasuri si texturi.


Desenele transpuse in gravura sau lucrate direct pe placa au o expresivitate aparte si un limbaj propriu. Imprimarea aduce cu sine o curatenie si o pretiozitate care poate fi obtinuta cu greu in alte tehnici ale graficii. Placerea pe care o experimentezi atunci cand vezi mai multe exemplare imprimate, unele langa altele, asteptand sa fie semnate, este unica. 


De asemenea, este prezent si gandul ca vei putea impartasi desenul tau mai multora, cunoscuti sau necunoscuti. O gravura imprimata devine un obiect pretios, admirat si pastrat cu grija de catre colectionari, asemenea timbrelor sau bancnotelor valoroase. 


Multe dintre cele mai frumoase gravuri au fost facute de sculptori sau de pictori. Ii putem aminti pe Rodin, Max Klinger si, nu in ultimul rand, pe Goya. Am vazut gravuri superbe facute de copii, spontane si lipsite de orice inhibitie. 


Credem ca oricine are o inclinatie catre arte poate incerca sa lucreze in tehnicile gravurii. Tehnica in sine confera o valoare estetica desenului si, sub indrumarea noastra, se pot crea lucrari deosebite.


Cursul se va desfasura pe durata a 3 zile, care cuprind: pregatirea imaginii, transpunerea imaginii pe placa, gravarea ei si, la sfarsit, imprimarea. In prima parte a cursului, inainte de a se trece la lucrarea propriu-zisa, vom face probe pentru a intelege relatia dintre incizia facuta pe placa si efectul obtinut la imprimare.


Placa lucrata va fi imprimata in trei exemplare. In masura in care timpul va permite, vom putea imprima mai multe exemplare. Exemplarele in plus fata de cele trei prevazute, vor fi platite separat (hartie, cerneala si implimarea).


Pretul include accesul la toate instrumentele de lucru, iar materialele va sunt puse la dispozitie de catre scoala, in limita a trei exemplare imprimate.
Exemplarele in plus fata de cele trei prevazute, vor fi platite separat: hartie, cerneala si implimarea.

Galerie foto
  • ...
Categorii
Date de contact
0742385470
Str. Dimitrie Racovita, Nr. 18, sector 2
Distribuie