Acu - Clinique terapii naturiste Bucuresti

Aromaterapia

  AROMATERAPIE Ameliorarea sau vindecarea diferitelor boli pe calea aromelor sau/si a parfumurilor, dar si a unor produse volatile sau odorizante extrase numai din plante aromatice poartă denumirea de aromaterapie sau terapia cu ajutorul aromelor. Cât de veche este această practică ne-o spun chiar descoperirile arheologice care aduc la suprafată argumente privind arta mumificării si unde se foloseau substante cât se poate de naturiste în vederea îmbălsămării mai marilor vremii. Si totusi această veche traditie este tratată într-un mod stiintific abia la sfârsitul secolului 19.        Aparitia si dezvoltarea chimiei organice a permis dezvăluirea treptată a secretelor esentelor aromatice (substante uleioase volatile si mirositoare extrase din plante). Numeroasele studii stiintifice publicate (studii fitochimice precise, cromatografii, spectrografii) confirmă pe zi ce trece temeiul notiunilor traditionale ce decurg dintr-un simplu empirism. Astăzi stim că esentele aromatice reprezintă combinatii de numeroase structuri chimice care le conferă proprietătile lor terapeutice. Ele sunt antiseptice generale si locale, dezintoxicante, remineralizante, anticelulitice, stimulatoare, reechilibrante, diuretice, antireumatice. Majoritatea au proprietăti hormonale (hormoni vegetali).        Esentele sunt produse stimulante folosite pe cale internă (orală) sau pe cale externă, ele fiind si parfumuri. Pe cale internă se prescriu singure sau asociate, pure sau dizolvate în alcool sau solvent, sub forma de picături, capsule gelatinoase sau comprimate        Pe cale externă se folosesc sub formă de fumigatii, inhalatii, frectii, pomezi, creme-geluri, băi generale sau locale. Esentele actioneaza puternic pe cale externă pentru că penetrează în straturile profunde ale pielii, ajungând în sânge, care le poartă în tot corpul.              Spre deosebire de numeroase medicamente moderne, esentele aromatice nu produc dependentă si nu au efecte secundare dăunătoare si de aceea această practică terapeutică are un succes din ce în ce mai crescut în rezolvarea si ameliorarea bolilor.        Exista rare exceptii provocate de erori sau exces de posologie. Fără să ne dăm seama practicăm aromoterapia chiar în bucătărie atunci cand gătim mâncarea si când folosim ceapa, usturoiul, pătrunjelul, mărarul etc.        Cel mai usor ne este să folosim azi aromaterapia în spatiile de locuit. O simplă lampă de aromaterapie ne ajuta să obtinem o atmosferă relaxantă si plăcută   

Galerie foto
  • ...