Stiri Anuntul Telefonic
821 vizite

Relatii intime cu statul

Relatii intime cu statul

O conceptie de afaceri mai veche decat "bulele" ideologice in care ne invartim azi ne-a facut sa adoptam, in urma cu 30 de ani, acest principiu sanatos: ca sa vinzi/cumperi/inchiriezi/angajezi trebuie sa te adresezi tuturor, indiferent de simpatiile politice. Prin urmare, in mica publicitate, cea mai sincera forma de presa din lume, n-are ce cauta patima politica.

Banii Statului (care trebuie sa fie in slujba cetateanului) provin uneori si din abuzuri pe care statul, acest sistem kafkian format din mecanisme care si-au castigat "independenta", puse pe capatuiala pe cont propriu si pe seama contribuabililor, le face asupra noastra.

Veti spune, poate, ca acest stat este si un produs al politicii. Al faptului ca multi dintre noi, oameni de buna credinta, ne-am ferit de politica. Poate fi si asta, dar ar insemna sa-i jignim la gramada pe toti cei care nu s-au ferit de politica, si au fost si ei de buna credinta.

Am sa va dau cateva exemple de interactiune cu statul pe care le-am avut noi in astia 30 de ani de antreprenoriat romanesc. Va provoc, confrati din mediul privat, sa ma contraziceti.

Un sfert de kg de argint la doamna directoare

La inceputul anilor '90, Anuntul Telefonic era primul ziar romanesc exclusiv de publicitate, prima initiativa privata de acest fel pornita de la zero intr-o concurenta traditionala reprezentata de ziarul Romania libera, care statuse in timpul comunismului alaturi de romani la bine, la greu, la inchirieri, schimburi sau inmormantari.

Pe piata media de la acea vreme, calibrata timp de 40 de ani pentru cele cateva ziare comuniste, nu informatia era cea mai de pret valuta, ci hartia. Ziarele aparute ca ciupercile dupa revolutie concurau la sange pentru aceasta resursa aparent limitata, ceea ce nastea coruptie si santaj politic. Ca sa faci rost de hartie si deci sa apari a doua zi trebuia fie sa dai spaga serioasa la unicul furnizor de hartie (monopol de stat) din Bucuresti, fie sa semnezi pactul cu Frontul Salvarii Nationale si sa-i lauzi emanatiile.

Noi, la Anuntul Telefonic, am ales prima varianta. In fiecare duminica ne infatisam la doamna directoare a hartiei, cu un sfert de kilogram de argint de cea mai buna calitate, in bijuterii, tavi, pocale vandute de magazinul Anatolia – doamna avea gusturi fine.

Dar chiar si spaga se dovedea cateodata neputincioasa, asa ca intr-o nu prea buna zi am fost in imposibilitatea de a ne mai tipari ziarul. Ramasesem si fara hartie si fara tipografie. Eram, marturisesc, intr-o oarecare disperare. De nicaieri, am fost contactati de cineva de la ziarul Azi, oficiosul FSN-ului de atunci, care ne-a promis izbavirea.

Am fost primit cu bunavointa, intr-o atmosfera de lux neobisnuita pentru o redactie, cu bauturi fine – tot ce se putea gasi la momentul ala pe piata proaspat eliberata de dictatura – si mi s-a pus in fata un contract redactat pe sapte pagini in care scria ca ni se ofera hartie alba si servicii tipografice moderne. Era ceva de vis. Pretul, ascuns pe ultima pagina, era asta: un modul de 10x15 cm, pe prima pagina a Anuntului Telefonic, in care sa apara un articol din ziarul Azi.

Parea absurd ca cineva cu un tiraj de 200.000 de exemplare sa se bucure la un modul de 10x15 cm intr-un ziar de 20.000 de exemplare, si totusi asta ne-a demonstrat justetea si importanta deciziei pe care o luasem inca de la infiintare: fara politica, fara anunturi cu vrajitoare, farmece si obscurantism. Da, da, nu radeti, ce, nu vedeti legatura intre ele?

Am decis sa nu semnam contractul propus si asta ne-a costat scump o vreme. Mai scump decat bijuteriile pentru doamna directoare. Ajunsesem sa tiparim ziarul la Arta Grafica, o tipografie de lux, la pret de album de arta. Dar am trecut si peste asta, criza hartiei s-a rezolvat, nu si criza statului.

Afise pentru domnul presedinte

Daca te bagi in politica intotdeauna iese rau. Am invatat asta de la tata, saracul, pe care l-a saltat de multe ori Securitatea pentru ca nu era suficient de comunist.

In campania electorala din 1996 aveam pe langa Anuntul Telefonic si o agentie de publicitate. Ne-au vizitat la sediu patru domni de un old fashion comunist – haine de piele, de provenienta Turcia, genti diplomat... – si ne-au cerut o cotatie pentru 100.000 de afise electorale cu candidatul Iliescu. Calitate, policromie, hartie cretata, tot ce trebuie. Le-am facut un pret si le-am spus ca vreau 50% in avans si restul la predarea lucrarii. Mi-au raspuns ritos: plata se face dupa alegerea presedintelui!

Ce tupeu! A fost inca o "usa" pe care mi-o deschidea politica si prin care am refuzat sa intru.

Sanepidul: Daca nu aveti voi gandaci, va dau eu

Colegii mei se intrebau atunci daca nu cumva o sa avem necazuri pentru ca am refuzat sa colaboram cu sistemul. Pai ce sa patim, sa ne trimita controale pe cap? Ne-au trimis oricum. Intr-o zi a venit in redactie un control de la Sanepid. A reiesit ca trebuie sa fim amendati ca nu pastram igiena la locul de munca(!)

Inspectorul s-a dovedit a fi un fost prieten din copilarie, ne-am recunoscut abia cand a venit in biroul meu ca sa scrie amenda. Pe birou aveam Ghidul serviciilor, pe care Anuntul Telefonic l-a editat timp de multi ani.

Cand l-a rasfoit i s-au aprins ochii: pai asta e mina de aur pentru mine, firme, restaurante, cofetarii... Le am pe toate aici si ma ajuta sa-mi fac un traseu zilnic, planificat, ca sa le vizitez. Si daca nu au ele gandaci, am eu la mine! Imi face amicul cu ochiul, scotand o punga cu gandaci morti din buzunar.

Am scapat de amenda si am pus, cu ocazia asta, un pic umarul la organizarea statului. Sau macar a unuia dintre organele lui.

Fiscul: Daca nu va amendam vor crede ca ne-ati mituit

In 30 de ani de antreprenoriat am avut de-a face si cu politia. Ne-au chemat la sectie ca sa ne "ancheteze" ca vindem covoare ilegal prin Oltenita. S-a dovedit ca niste cetateni intreprinzatori falsificau facturi si cateva dintre ele aveau seriile noastre.

Am avut "placerea" si cu fiscul. Doua doamne indraznete au venit la sediu ca sa ne controleze actele contabile. Procedura migaloasa, de vreme ce timp de o saptamana incheiata doamnele se prezentau dimineata la noi in redactie, comandau ce doreau sa manance la pranz – nu erau pretentioase, se multumeau cu ce livrau restaurantele din jur – si mai cereau si pentru acasa.

Intr-o zi le-am spus GATA!, din punctul meu de vedere acel control s-a incheiat, sa-si ia pranzul si sa plece. Au intrat in panica: nu se poate sa plecam fara sa va dam o amenda, ca altfel s-ar crede la centru ca ne-ati mituit!

Si am primit si o amenda.

Am rezistat 30 de ani si mai rezistam

In 1990, sa dau bacsis pentru a cumpara hartie mi se parea scuzabil prin faptul ca Statul pastra inca un monopol asupra multor surse si domenii. Daca nu dadeai spaga, mureai, erai desfiintat a doua zi. Nu o spun cu placere, ci cu sinceritate. As vrea sa cunosc un om de afaceri din Romania care sa ma contrazica.

Din pacate mita este si azi un desert pentru gurile multe si lacome ale organelor statului, care cresc, traiesc si se hranesc cu taxele si impozitele noastre. In 30 de ani de activitate Anuntul Telefonic a platit milioane de euro taxe si impozite la stat. Nu a intarziat o zi. Ce a primit in schimbul lor? Nimic.

Nici ajutor la nevoie, nici macar o bataie prieteneasca pe umar. Cand am implinit 25 de ani de exemplu, nicio autoritate a statului roman nu ne-a trimis un semn de incurajare: La multi ani, bai, Anuntule, de 25 de ani ne platesti impozite, sa traiesti si tine-o tot asa! Nimic.

In schimb ne-a lasat sa ne descurcam cum am stiut in momentele de criza. Prin anii 2000, o mana de studenti s-au apucat sa faca copy/paste dupa site-ul nostru si sa scoata un ziar identic pe piata. Ne-am dus la OSIM ca sa reclamam falsul. O duduie blonda, superba, de un profesionalism neindoielnic, ne-a primit intr-un birou imens, somptuos, ne-a privit cu condescendenta, ne-a pus sa scriem o plangere si sa asteptam cuminti acasa. Raspunsul a venit dupa vreo luna, timp in care am fi putut trage obloanele de cateva ori daca nu ne-am fi descurcat pe cont propriu. Duduia de la OSIM ne-a raspuns ca nu avem legatura cu plangerea intrucat noi de fapt ne ocupam cu vanzarea de... geamuri.

Statul in slujba cetateanului?

Campaniile electorale sunt guri de oxigen pentru multe afaceri, dar noi am preferat sa nu gustam din ele. Nu am regretat niciodata. Politica e un lucru prea patimas, o spun cu regretul ca am avut in ea cativa prieteni buni, unii dintre ei care au ajuns chiar sa ocupe functii mari in stat.

Dar cu toata buna lor credinta tot n-au reusit sa schimbe nimic. Indiferent de regim, acelasi scenariu, aceiasi functionari publici care-si fac propriile afaceri in interiorul institutiilor publice.

Sa nu credeti insa ca sunt dintre aia care nu merg nici la vot. Am votat de fiecare data. Desi si aici m-am lovit de vesnicul dispret al statului. Sunt casatorit de peste 20 de ani cu doamna Nuntu si locuim de tot atata timp in acelasi bloc, acelasi apartament din cartierul nostru muncitoresc. Si cu toate astea niciodata nu ne regasim pe listele electorale din circumscriptia noastra, ci suntem nevoiti sa votam pe liste suplimentare. Pare ca statul e decis sa ne ignore, cand vrea, pe toate caile.

Domnul A.Nuntu - Negustor cinstit, vinde, cumpara, intermediaza, de 30 de ani. A prins si vremurile cand cele mai vii anunturi din ziar erau la rubrica "decese" din Romania libera. Asa ca apreciaza cum se cuvine azi diversitatea unui ziar facut din dorintele si nevoile catorva milioane de oameni liberi. Domnul A. Nuntu a vazut si auzit multe, si nu vrea sa le tina pentru el. Il veti mai citi pe aici.