Stat european serios, cautam muncitori cu sau fara experienta. Rugam seriozitate

O radiografie a pietei de munca bucurestene, la zece ani de la aderarea la UE. Ce se ofera si ce se cere de la cei ramasi in tara, in ziarul oamenilor muncii, Anuntul Telefonic / anuntul.ro

undefined

 

Ca mulți bucureșteni, în pauza de masă sau în drum spre casă mă abat și eu printre rafturile de la Mega, pentru de-ale gurii. La casă mă întâmpină, la câteva luni odată, altă față zâmbitoare. Cu semn de începător în piept, cu stângăcia și lentoarea speriată a oricărui novice, ucenicul de azi devine angajatul lunii, apoi avansează șef de magazin sau dispare într-un univers misterios al angajaților model care la un moment dat s-au plictisit sau au găsit ceva care să-i merite mai mult.

La fel se întâmplă la shaormăria din colț (unde garnitura de băieți cu cuțite lungi se schimbă mai des decât turnurile alea cu carne învârtită în fața focului), la pizzerie, la împinge tava și în multe alte servicii de alimentație publică și nu numai. Rulajul angajaților pare să fie la fel de mare ca al mărfurilor și nu mă aventurez să dau o motivație, pentru că nu sunt angajator, ci un simplu consumator.

Patronul român se plânge de neseriozitatea angajaților, iar angajații se simt păcăliți sau exploatați de nemilosul capitalist. Adevărul e undeva între cele două variante și e influențat tot mai mult de condițiile geo-politice în care trăim. Eu pot să spun cum se vede relația asta angajat-angajator din paginile ziarului și site-ului nostru, care le face legătura.

Pe la începutul anilor 2000, Anunțul Telefonic a făcut un schimb de anunțuri cu ziare similare din Occident. Anunțurile românilor apăreau în Franța, Germania, Elveția, Spania, iar ale lor apăreau la noi. Ai noștri căutau să muncească la ei, iar ai lor căutau să se însoare la noi. Vă povestesc altă dată cum s-a terminat aventura, cert e că dorința asta a românului, de a pleca la muncă afară, e veche, dar a devenit mai facilă după 2007, de când am intrat în UE.

Noi, la Anunțul Telefonic, am simțit plecarea masivă a populației active în volumul de anunțuri din ziar și de pe site-ul anuntul.ro. Crește emigrația, crește și numărul de anunțuri de locuri de muncă în țară. În Revista Română de Statistică se spunea, prin 2017, că rata emigrației a fost mare în primul an de după aderare, apoi a scăzut constant până în 2012. După 2014 (anul liberalizării pieței muncii și în UK pentru români) emigrația a început să crească din nou, iar în 2017 atinsese cel mai ridicat nivel de după 2009. De anul ăsta se liberalizează și piața muncii din Elveția, așa că e de așteptat să se mențină trendul.

undefined

Cam la fel se vede în statisticile noastre de locuri de muncă full time, care începând din 2014 încoace au înregistrat în lunile de vârf de anunțuri(mai-iunie și septembrie-octombrie) creșteri de la peste 2000 de anunțuri/zi la peste 4000. În aceeași perioadă a crescut treptat și numărul de anunțuri de locuri de muncă în străinătate (de la câteva zeci pe zi în 2007-2012 la 200-400/zi în 2015-2018. O meserie nouă, videochat-ul, a apărut timid prin vara lui 2011, iar din 2012 s-a instalat confortabil, ajungând în 2014-2015 să aibă câte 3-400 anunțuri zilnic. În ultimii ani au scăzut la jumate, dar job-urile în videochat încă țin sus media salariilor oferite în anunțuri, pentru că numai acolo vedem mii de euro pe lună, ceea ce nici măcar un sudor cu experiență sau un rigipsar bun nu reușesc să câștige.

Emigrația combinată cu sporul natural negativ a dus la o scădere constantă a populației active rămase în țară, deci la o penurie tot mai mare de forță de muncă. Asta în ciuda faptului că în aceeași perioadă a crescut și imigrația (în special din Republica Moldova) iar salariul mediu net în România a crescut de la 1042 de lei în 2007 la peste 2700 de lei în 2018.

Desigur, nevoia tot mai mare de forță de muncă se poate datora și dezvoltării economiei – după cum ne-ar spune guvernanții – dar dacă am întreba orice patron de firmă de construcții sau de întreprindere de orice fel am afla că toți tânjesc după meseriași mai mult decât după bani. 

Anunțul Telefonic este singurul site de anunțuri care are și ziar tipărit, iar ăsta e un avantaj căutat de acei angajatori care țintesc personalul încă nefamiliarizat cu Internetul. Nu suntem neapărat un site de head hunting (vânători de capete) - deși avem și anunțuri în care se caută cercetători științifici în robotică – ci mai degrabă un site de hands hunting (vânători de mâini) așa că pe anuntul.ro veți găsi cereri și oferte de muncă pentru toate gusturile, vârstele și meseriile, în special cu calificări și studii medii. La noi găsiți de la talpa țării până dincolo de piept, spre creier.

undefined

O incursiune prin rubrica de job-uri full time ne arată ce se caută cel mai mult în Bucureștiul de azi. Încerc un top 10:

  1. Șoferi de toate categoriile, cu sau fără experiență – probabil de aia avem și traficul pe care-l avem; E o nevoie atât de mare de șoferi încât avem anunțuri de șoferi care-și caută șoferi...
  2. Muncitori necalificați – în fond, calificarea la locul de muncă ne-a făcut pe toți oameni;
  3. Ambalatori – de orice, de la mâncare la produse cosmetice. Pare să fie o meserie căutată de mulți ani încoace, în orice perioadă;
  4. Agenți de pază – „Rog seriozitate și o prezență plăcută. Preferabil pensionari”;
  5. Asistent vânzări, consilier vânzări, lucrător comercial – ăștia sunt vânzătorii de altă dată, rebrenduiți ca să sune mai sexy. Numai vânzătorii de înghețată au rămas cu titulartura asta;
  6. Rigipsari – adică foștii zidari sau tencuitori, care acum sunt învățați să monteze plăcile de gips-carton și să dea gata pereții interiori;
  7. Pizzar, shaormar, muncitori în cramă/bărbați – astea, surprinzător, sunt mai mereu actualizate pe site, semn că se găsesc greu totuși niște bărbați dispuși să lucreze într-o cramă;
  8. Bucătari, ospătari, fete la vase sau „lucrător bucătărie mentenanță vase” – sunt anunțuri veșnic active pe site și în ziar;
  9. „Doamne, domnișoare discuții socializare domeniu it” sau mai direct „Model online” pentru videochat, cu poze, contract legal și impozite plătite
  10. Curieri cu sau fără mașini/scutere/biciclete proprii

 

Se mai caută facturist cu spirit de echipă, lucrător operativ pentru autocompactoare, cu varianta „operator autocompactoare firmă de salubrizare” - adică gunoier; „sudori electrici”, fierar-betonist cu experiență, instalator cu sau fără experiență, electricieni și ajutoare de electricieni, tinichigii și menajere, „barman metalist” - persoană sociabilă, la barul Trei Betivi; fată muncă simplă sau fată pentru feliat mezeluri, distribuitori pliante, bone, manichiuriste, taxatori de parcare, personal monitorizare camere video. În 2019 se caută insistent asistente medicale.

Pentru part time, cel mai mult se caută: ambalatori, recepționeri, zilieri, menajere, femei la vase, public spectator la diverse emisiuni, distribuitor flyere/promoter, bone sau „asistentă personală  dezinvoltă pentru afacerist”.

Se cere și se oferă seriozitate, ingredient care probabil le lipsește tuturor, de vreme ce e cuvântul cel mai invocat în toate anunțurile. Candidatul ideal nu e musai să aibă experiență sau chiar vreo calificare, ci trebuie să fie: organizat și serios, ordonat, cu spirit tehnic și de echipă, dornic să realizeze lucrări de calitate, comunicativ, capacitate de lucru cu termene stricte, atenție la detalii, orientare către client și calitatea proiectelor livrate.

Nici măcar acolo unde postul ar cere studii de specialitate nu se mai cere neapărat pricepere, ci „o persoană serioasă, amabilă, zâmbitoare, dornică de a învăța lucruri noi, punctuală și politicoasă pentru funcția de economist. Reprezintă un atu dar nu este obligatoriu: cunoașterea programului de devize de lucrări Windev sau Delta2000”...

Salariul e întotdeauna „atractiv”, plus „diferite bonusații”, cum zicea un constructor. Se promit bonuri de masă, asigurări medicale, program flexibil, condiții extraordinare de muncă, într-un „pachet salarial avantajos (salariu fix+tips+taxi decontat)” sau „acces facil la Metrou Tineretului”.

România pe care o vedeți în anunțurile de locuri de muncă este o realitate care scapă de multe ori legiuitorului sau știrilor de media. E țara în care salariul minim e mai mic decât în Monitorul oficial, la rubrica „cereri locuri de muncă” găsești mai mult pensionari, iar regulile antidiscriminare sunt superflue.

Am fost și noi, ca mulți alții, victime ale politicii antidiscriminatorii, care impun ca anunțurile de angajare să nu facă referiri la vârstă sau sex. Așa că am avut ocazia să refuzăm, cu regret, o bunică de 80 de ani care venise să se angajeze redactor de publicitate sau două surori zen care spuneau că fac „meloterapie pe muzică de Schopenhauer” când au fost întrebate ce programe de operare cunosc. Sigur că regulile care apără angajatul de abuzuri sau nedreptăți sunt necesare, însă ele nu trebuie duse până acolo încât să te facă să pierzi timp aiurea.

Viața nu e ușoară pe niciuna dintre baricade. În caz că vă aflați vreodată într-o postură sau alta, îmi permit să vă dau câteva sfaturi din experiența noastră, pentru a avea un anunț de succes:

  1. Dați informații complete despre ce căutați (indiferent dacă sunteți angajat sau angajator): clar, concis, cu specificații concrete;
  2. Încadrați anunțul la rubrica potrivită, pentru a fi ușor găsit de cei interesați;
  3. Enumerați beneficiile pe care le oferiți sau le cereți, pe lângă pachetul salarial: asigurări de sănătate, cazare, transport, bacșișuri etc
  4. Mare grijă la brand. Anunțurile unor branduri cunoscute sunt mai accesate, dar nu e o garanție că dacă atrag forța de muncă o și păstrează.

Cu alte cuvinte, e nevoie și de sinceritate pe lângă seriozitatea aia pe care o cere toată lumea.

Pentru a consulta ofertele actuale de locuri de muncă vizitați www.anuntul.ro

Domnul A.Nunțu - Negustor cinstit, vinde, cumpără, intermediază, de peste 20 de ani. A prins și vremurile când cele mai vii anunțuri din ziar erau la rubrica „decese” din România liberă. Așa că apreciază cum se cuvine azi diversitatea unui ziar făcut din dorințele și nevoile câtorva milioane de oameni liberi. Domnul A. Nunțu a văzut și auzit multe, și nu vrea să le țină pentru el. Îl veți mai citi pe aici. 

4.076 vizualizari 26.02.2019
Distribuie articolul
Reproducerea partiala sau integrala a informatiilor sau imaginilor prezentate in acest articol, fara acordul scris al SC Anuntul Telefonic SRL, constituie incalcarea drepturilor de autor detinute de SC Anuntul Telefonic SRL, urmand a se raspunde pentru daunele provocate conform legilor romanesti aflate in vigoare.