Velvet Dental-clinica stomatologica-Bucuresti

Fatetele dentare

Tot mai multă lume este atrasă de ideea unui zâmbet perfect și de modurile în care îl pot obține. Nu vă place culoarea dinților dumneavoastră? Sau forma lor? Sunteți reținuți atunci când zâmbiți? Vreți să aveți și dumneavoastră zâmbetul de Hollywood? Fațetele dentare pot fi răspunsul!

Acestea au grosimea unei coji de ou, sunt realizate individualizat din porțelan, fiind translucide, și odată lipite pe suprafața dintelui, conferă estetica și fizionomia dorite. Procedura este minim invazivă, fără să necesite îndepărtarea nervului. Mai mult de atât, există tipuri de fațete (așa numitele „no-prep”) care se aplică direct de dinte, fără să fie necesară atingerea acestuia cu freza dentară.

Fațetele sunt recomandate pentru modificarea culorii și formei dinților sau pentru alinierea acestora, dacă vorbim de ușoare malpoziții. De asemenea, sunt utilizate pentru închiderea spatiilor interdentare („strungareata”), sau pentru alungirea dinților. Ulterior vizitei la medicul stomatolog, acesta vă poate indica cel mai bun tratament pentru rezolvarea cerințelor dumneavoastră estetice.

Aceste restaurări protetice se realizează foarte repede, fiind nevoie de 2-3 săptămâni și numai 3 vizite la medicul stomatolog! Șlefuirea milimetrică a suprafețelor dentare se realizează sub anestezie locală, așa că NU DOARE!

Fațetele sunt rezistente și durabile. Nu se pătează, nu irită gingia și, prin suprafața lucioasă, nu permit acumularea de placă bacteriană, DAR pentru menținerea stării de sănătate dentară, este foarte important că pacientul să mențină o igienă impecabilă.

Riscurile și efectele secundare sunt minore. O ușoară sensibilitate poate fi simțită după prepararea suprafeței dentare pentru fațetare, dar aceasta dispare în câteva zile.

Galerie foto
  • ...