385 €

Spatiu, amplasare, miros de nou. In 3 camere, pe Barnova

  • Suprafata 72 mp
  • Decomandat
  • Mobilat
  • Utilat
Bucuresti, 02 dec, 15:30
Urca primul in lista

Descriere anunt

Spatiu, amplasare, miros de nou. In 3 camere, pe Barnova,

Cum sa va spun... Aud mereu chiote, vaiete, plansete de la cutare si cutare ca a ajuns acasa si a gasit iar un gandac precum pisica, plimbandu-se agale printre feliile de paine, un sobolan inecat in borcanul cu muraturi sau, mai stiu eu ce animal de "companie" obisnuit cu locuri in care gunoiul sau igrasia au devenit prietenii de nedespartit ai anumitor proprietari. Totusi, pentru ca si astia au propriile lor limite, decid intr-o buna zi sa se mute cu mama, soacra, verii de gradu' sai'spe sau alte combinari de n luate cate k, gandind ca pe gresia lor transformata in capcana de prins muste sau in sufrageria cu mobila "clasica" cu bibelori de portelan (mostenire de la bunica) si pestisor de sticla, frumos asezat pe mileul de deasupra televizorului cu lampi proaspat schimbate, se va muta o familie angajata la vreo multinationala, educata, plina de bani, care sa le plateasca si niste sute bune de euroi ca sa guste din atmosfera calda, prietenoasa, a apartamentului pe care tocmai ce l-au postat pe Olx sau Publi 24. Si asta, pentru ca au auzit ei intr-o reclama la televizor ca vinzi si cumperi ce-ti doresti, fara vreun efort.

Si fac oamenii cateva poze cu primul model de smartphone (revolutionar acum vreo cin'spe ani) si le pun pe site. Prima poza, desigur, wc-ul bleu langa care sta ligheanul ala mare de tabla cu smaltul sarit din loc in loc, dar care este foarte util la spalatul pe picioare seara (in caz ca nu mai ai chef sa intri cu totul in cada sau daca nu vrei sa mai consumi apa).

Desigur, pozele insotite de urmatorul anunt: "Propietar, inchiriez ap. 3 cam, dec., G+F+P+UM, mobilat si utilat complet, mobila stil clasic (ATENTIE LA STIL), zona buna, vecini draguti, bloc construit recent (evident, dupa '77), curat, liber, fara contract inregistrat, 480 euro".

Si stau, si asteapta, si se tot scarpina in cap intrebandu-se: ma, da' de ce nu suna nimeni?

Pai nu suna pentru ca, acei nimeni au vazut frumosul apartament pe care eu il promovez la un pret corect pentru ceea ce ofera. Pentru ca este deosebit de generos, complet decomandat, chiar proaspat renovat, mobilat si utilat si ai carui proprietari au considerat ca oricine ar veni sa-l ocupe merita minimul de respect cuvenit oricarei fiinte umane. Si pentru ca, de cand se deschide usa Pinum de acces in apartament cu yala Mottura care iti creeaza acel sentiment de siguranta, patrunzi intr-un hol imens, larg, care te lasa sa respiri, din care se face accesul in living-ul cu balcon inchis, in bucataria mobilata si utilata in care gasesti si centrala apartamentului, in cele doua dormitoare sau in cele doua bai.

Mai mult, cele doua aparate de aer conditionat existente iti confera siguranta ca, in perioada verii, poti avea linistea ca te poti racori in voie, dupa o baie fierbinte de Soare.

Tot ceea ce lipseste sunt cateva elemente de personalizare, respectiv: perdele, covorase si 2 saltele de pat, fiind considerate elemente pe care viitorul locatar le poate achizitiona in functie de preferinte.

Asadar, pentru cine cunoaste zona buna a Rahovei (Margeanului - Petre Ispirescu), va las mai jos cateva elemente exacte ale proprietatii ce poate fi inchiriata imediat:

Zona: Rahova - str. Barnova 5, bl. M117, sector 5

Pret: 385 EUR/luna

Etaj: 3/10

Numar camere: 3

Confort: 1

Compartimentare: decomandat

Suprafata desfasurata: 76 mp

Orientare cardinala: Est

Anul constructiei: 1986

Facilitati:

- zona rezidentiala;

- bloc usor retras de la bulevardele principale;

- ideal rezidenta familie;

- mijloace de transport in comun;

- proaspat renovat, mobilat si utilat;

- acces rapid catre orice zona.

Si daca veti ezita sa ma contactati rapid pentru a va facilita o vizionare, va asigur ca, la urmatorul apel, va voi spune ca apartamentul si-a gasit chiriasul potrivit.

Asadar... fii tu primul!

Caracteristici, dotari

Optiuni interior
Apometre
Aer conditionat
Balcon
Termopan
Usa metalica
Optiuni exterior
Lift