Stiri Anuntul Telefonic
1120 vizite
Vinde si cumpara cu anuntul.ro

Romania care nu crede in online

- o zi in redactia singurului ziar de anunturi din Bucuresti


Incerc sa-l conving pe un domn sa scrie un anunt mai stilat.

  • • Nu vreti sa scriem ca inchiriati o camera, in loc de "primesc in gazda"?
  • • Nu, ca nu vreau sa ma sune toti arabii dupa aia. Eu sunt nationalist. Nu-i vreau, se aduc unii pe altii si nu mai scapi de ei.
  • • Asa fac si romanii cand pleaca la munca in vest, se ajuta unii pe altii...
  • • Ii stiu io si p-aia, ca am un prieten politist care mi-a zis sa fiu atent ca vin romanii astia infractori de prin Anglia si fac trafic si prostitutie la mine in casa, de aia vreau sa scriu gazda, ca sa creada ca stau si eu acolo, nu sunt de capul lor.
La 4 aparitii platite a 5-a este gratuita

Unul dintre cele mai vizitate sedii ale Anuntul Telefonic este cel din Colentina, colt cu Ziduri Mosi, in coasta Pietei Obor. Dintotdeauna aici am avut o clientela numeroasa si colorata. De varste, ocupatii si chiar natii diverse, oamenii care vin aici sa dea anunturi in ziar sunt uniti de un crez comun: acela ca ziarul e mijlocitorul perfect pentru nevoia lor de biznis. Chiar daca noi le oferim la pachet aparitia anuntului si in ziar, si online, ceea ce-i anima pe ei mai mult este existenta anuntului pe hartie.

Desi e foarte usor si mult mai comod sa postezi online un anunt pe www.anuntul.ro, multi dintre clientii nostri prefera sa vina personal in redactie, sa-l scrie de mana, sa-l plateasca cash si, nu in ultimul rand, sa schimbe o vorba cu colegele noastre care le preiau anunturile. E un soi de terapie pentru ei, si verificare a pulsului societatii pentru noi, asa ca mi-am facut un obicei, de cativa ani incoace, sa petrec macar cate o zi pe luna in prima linie, alaturi de colege mele, si sa vorbesc cu oamenii care vin sa dea anunturi la noi.

Cazurile sunt reale 100%, unele dintre anunturile lor se gasesc inca pe site sau in ziar, de vreme ce majoritatea aleg optiunea "4 aparitii si una gratisa", dar din motive evidente de privacy, am ales sa nu le dau numele.

Oamenii nu mai au cultura...

Haine ponosite, neras, 60+, vine la prima ora sa dea anunt de inchiriere a unui apartament cu 3 camere pe Bd. Chisinau (sectorul 2). Cum intra se duce glont la formularele rosii de anunturi imobiliare.

  • • Suna oamenii?
  • • Suna, vin, dar nu prea se leaga...
  • • De ce?
  • • ... (pronunta din buze, fara sonor, ca sa nu-l auda ceilalti) colorati multi...
  • • Banii lor nu-s buni?
  • • ... (da din mana a lehamite) trebuie umblat la cultura oamenilor, oamenii nu au cultura...
  • • Cum asa?
  • • Pai uite, vin cinci persoane sa inchirieze trei camere si vor sa dea 300 de euro?
  • • Si de ce va deranjeaza asta, dumnavoastra cat cereti?
  • • Pai cum de ce? Pai freaca usile alea cinci persoane toata ziua? Uzura lucrurilor mele nu se pune? Era unul care lucra la MapN, si ala vrea contract la fisc, ca deconteaza. Nu e o problema ca-i faceam si contract, mare lucru, plateam 48 de lei impozit, dar se zgarceste la 50 de euro? Nu vrea sa dea mai mult de 300 de euro. Am sunat si io odata la un anunt: cica auzi, "cuplu de medici cauta apartament de inchiriat". Zic, ia uite domnule, exact ce caut eu! Cand sun, ce credeti: era agentie. Pai de ce mintiti, domnule, asa? Intreb. Pai, zice, ca asa are anuntul mai mult succes. Vedeti, lipseste cultura, asta e!
Sedii ANUNTUL TELEFONIC

Mai taiati din virgule ca sa ramana 20 de cuvinte

Un domn de la o firma de salubrizare vine cu un anunt de angajare gata scris, probabil de doamna de la Resurse umane. Cauta operatori masini salubritate. Vine frecvent la noi in redactie, zice ca nu se gasesc oameni, iar aia care se mai gasesc nu stau mult. E nevoie mereu de gunoieri. Anuntul e mai lung de 20 de cuvinte si nu are suficienti bani pentru cate aparitii vrea sa dea. Colega Ramona ii propune sa mai scoata din conjunctii, prepozitii. Omul consimte:

  • • Mai scoateti si virgulele...
  • • Virgulele sunt semne de punctuatie, il anunta Ramona.
  • • E, cum stiti dumneavoastra!, se resemneaza omul. In final iese un anunt de toti banii.

Spre pranz vine domnul V., un obisnuit al redactiei. Mereu cauta agenti de paza. N-are pretentii mari, dar cu toate astea da anunturi aproape lunar. Zice ca primeste si 10-15 telefoane la un anunt, dar

  • • Vin, stau o zi-doua si pleaca. Si nici macar nu spun, asta e cel mai rau. Te trezesti ca nu mai ai paznic a doua zi, si nu stii de ce. Pur si simplu nu mai vin la munca.

Albinele sunt animale de companie?

O doamna draguta si nelinistita vrea sa-si vanda albinele. N-a mai dat pana acum vreun anunt, asa ca o indrum spre formularul verde, de prestari servicii.

  • - As vrea la rubrica animale...
  • - Nu prea merge la animale, ca nu-si cumpara nimeni albine de companie. Cand dai un anunt trebuie sa te gandesti si unde s-ar uita cei interesati.
  • - Pai de ce nu, ca sunt si ele niste suflete?!, se mira doamna.
  • - Poate la diverse? incearca colega Ramona.

Diversele ii incap pe toti, si pe pensionarul care-si cauta o doamna de varsta apropiata, si pe groparul care face "traseul mortului" si pe bucuresteanul care face flotant contra cost pentru buletin de Capitala.

  • • Dar de ce le vindeti, doamna?
  • • Pentru ca am imbatranit, domnule, si nu mai avem putere sa ne ocupam de ele, sa le plimbam... e munca multa. Poate vrea altcineva sa munceasca?!

Pensionarii vand, nepotii emigreaza

Doamna E. vrea din nou sa vanda terenul ala de pe colt, din comuna Dascalu. E la o aruncatura de bat de 17 km de Bucuresti, teren bun, la asfalt, cu toate utilitatile. Jumatate din ce i-a ramas de la parinti, ca jumatatea cu casa a luat-o fratele. Ea zice ca nu cere mult – 18-19 euro metrul – dar problema e ca nici cumparatorii nu vor sa dea mult. De asta n-a reusit sa-l dea anul trecut, acuma isi incearca iar norocul.

Imi povesteste ce-au mai facut baietii intre timp, ala micu tot nu s-a insurat, ala mare are deja copii mari. Ea a venit cu nepotul la "saptamana altfel" la scoala si s-a abatut pe la redactia Anuntul sa mai dea un anunt. Patru aparitii si una gratis. Doamna E. a fost maistru tipograf, sotul ei a fost maistru constructor, a facut Mecanica Fina de la Obor si Fabrica de zahar de la Fundulea. S-a mandrit cu asta pana s-a ales praful de ele, in democratie.

Dupa 90 si-au facut "cea mai cea casa din Dascalu". Intre timp vecinii au vandut la terenuri in sat, in prostie, au venit orasenii, si-au facut case una si una, a lor a ramas mai asa, ca de la tara. Dar tot e frumoasa, ca e a lor.

  • • Cum de nu va mutati acolo?
  • • Pai stam vara, dar iarna venim aici si stam cu nepotii. Si avem de toate, catei, pisici, gaini, ratisoare, un solarel cu vreo suta de fire de rosioare. Se duc baietii cu randul si le dau de mancare la animale, cat sa nu fi casa pustie.
  • • De ce vindeti terenul, atunci, nu mai bine fac copiii alta casa pe el, mai ales ca aveti si nepoti?
  • • Pai sa stiti ca baiatul se gandea, dar le-a zis sotul ca ce le trebuie, nu avem destule? Nepotii, cine stie daca or mai sta prin Romania, nu vedeti ca toti pleaca? Si noi, cat o sa mai fim? Ca colegii mei, toti care au lucrat in mediu toxic, s-au dus, bin-bau, gata!
  • • Cum adica bin-bau?
  • • Adica cum bate clopotu’, bin-bau, se duce omu’, si nu se alege cu nimic. Asa mai bine vindem acum si ne bucuram de ce ne-a mai ramas.
Diverse

Clientii cu convingeri puternice

  • • Vreau sa dau anunt ca schimb apartamentul, dar sa apara la diverse, zice un domn cu aer banuitor, intre doua varste.
  • • Nu se poate la diverse, ca oamenii care vor cauta schimburi nu se vor uita acolo, se vor uita la imobiliare.
  • • Da, dar am vazut eu ca la diverse sunt mai putine anunturi si are sanse mai multe sa fie vazut.
  • • Daca vreti sa fie vazut, exista posibilitatea de a fi urcat zilnic sau la doua zile printre primele anunturi, daca platiti pachetul business.
  • • Lasa ca se uita lumea si la diverse, eu vreau la diverse.

Altul scrie pe un formular numai 4 cuvinte: Ofer gazda unei doamne

  • • Nu vreti sa scrieti mai mult? Aveti 20 de cuvinte pentru 7 lei...
  • • Nu vreau mai mult ca dupa aia ma suna toate coloratele…, asa o sa ma sune doar unele categorii, las-o asa!

Cum sa scrii un anunt de "succes nebun"

- Vrem sa vindem apartamentul de doua camere si sa ne luam o garsoniera, zice doamna draguta, stilata, 70+, venita cu domnul din dotare la redactie, pentru prima data in viata lor. Completeaza impreuna formularul rosu, de imobiliare, se sfatuiesc cum sa scrie si in final tot cu un anunt incomplet vin la tejghea.

  • • Nu vreti sa scrieti si ce dotari are apartamentul?
  • • A, pai are de toate, abia ce l-am renovat, zice doamna
  • • Foarte bine, scriem renovat recent...
  • • Si blocul a fost renovat, adauga domnul
  • • Reabilitat termic de primarie, corecteaza doamna.
  • • Si mai bine, punem in anunt. Sigur 65.000 de lei si nu euro?
  • • Vai de mine, sigur ca euro, am scris lei? Se imbujoreaza doamna. Ha, ha, sigur am fi avut un succes nebun cu pretul asta!

Gaborul fara palarie din Targu Mures

Spre seara a venit M. cu nevasta si puradelul agatat de fusta ei. Mustati blonde, pe oala, sapca de rapper si ochi vii. Vrea sa dea un anunt de reparat "acoperise", dar nu stie sa scrie, asa ca-i cere colegei sa-i preia anuntul dintr-un flayer. Un alt client, care inchiria o vila cu doua etaje, aude discutia si-si da seama ca ar fi avut nevoie de un mester la acoperis, asa ca se leaga o potentiala colaborare pe loc intre ei:

  • • Si stii sa faci acoperis din tigla?
  • • Fac orice fel de acoperis, uite cartea mea de vizita, zice M., scotand din buzunar alt flyer A5, imprimat cu toata gama lui de servicii.
  • • Ia te uita, zic amuzat, ti-ai tras carte de vizita!
  • • Eeee, un pliant, asa..., se corecteaza M, rusinat.

Clientul cu vila de inchiriat il masoara din cap pana in picioare si invers, M. insista ca e serios, chiar daca e "gabor din Targu Mures", dar "nu se duce la Dedeman sa ia un jgheab si sa pacaleasca omul". Dupa ce stabileste conditiile de aparitie ale anuntului lui business pe o luna de zile, M. isi ia familia si pleaca din redactie.

Ramane clientul cu vila, care isi da anuntul si pleaca si el, uitand pe tejgheaua noastra "cartea de vizita" a lui M. Dau sa ma duc dupa el sa i-l dau, crezand sincer ca l-a uitat. Colega Ramona ma opreste spunand: l-a lasat special, nu vrea sa faca acoperisul cu M.

Sunt dezamagit. Mi s-a parut ca am vazut o scanteie intre ei.

O duduie cu unghii vopsite strident da un anunt de angajare. N-o intereseaza de fapt aparitia, ci mai mult dovada publicarii anuntului. E din categoria "noi ne facem ca angajam si nu gasim".

Au mai ramas puturosii si fraierii

Domnul I. e un tip solid, dar blajin. Da anunt de angajare sofer de TIR. Nu prea stie cum sa scrie, n-a mai fost de ani de zile pe la Anuntul Telefonic.

  • • Am fost demult, acum vreo zece ani cand tot asa am avut nevoie de soferi. Cand am facut firma, in 2005, umpleam doua pagini de caiet studentesc cu numere de telefon de la cati ma sunau ca sa ceara de munca. Acuma a mai dat baiatul anunt pe un site din asta de anunturi si n-a sunat nimeni. Am zis sa vin aici, la ziar, ca de aici m-au sunat si alta data. Acum zece ani era deja mai greu de gasit soferi, dar tot mai ramasesera smecherii care voiau sa-si faca afacerile lor cu masina ta. Acuma n-au mai ramas nici astia, au ramas numai fraierii si puturosii.
  • • Poate daca scrieti ce salariu oferiti aveti mai mult succes?
  • • Nu conteaza. Dau 1000 de euro salariu si vine in week-end acasa. Lucreaza de lunea pana vinerea inclusiv. Si tot nu le convine, ca cica nu vine seara acasa. Pai esti sofer de TIR, cum sa vii seara acasa? Ultimul a plecat si n-a zis nimic. A predat marfa, si-a luat banii si a ramas ca vine luni, sa plece in cursa. N-a aparut, l-am sunat, n-a raspuns, abia dupa cateva zile cand l-am sunat sa vina macar sa-si scrie demisia a zis ca vine, dar tot n-a venit. Altii suna sa intrebe de conditii si cand le zici hai sa discutam, sa ne vedem, zice stai ca n-am timp acuma, ca trebuie sa ma duc sa fac piata... pai ori vrei de munca ori... stau eu sa trag de tine?
  • • Succes va doresc!
  • • Multumesc. Daca nu am, ne mai vedem!

Vrei sa vezi mai multe anunturi autentice? Intra pe Anuntul.ro!

Domnul A.Nuntu - Negustor cinstit, vinde, cumpara, intermediaza, de peste 20 de ani. A prins si vremurile cand cele mai vii anunturi din ziar erau la rubrica "decese" din Romania libera. Asa ca apreciaza cum se cuvine azi diversitatea unui ziar facut din dorintele si nevoile catorva milioane de oameni liberi. Domnul A. Nuntu a vazut si auzit multe, si nu vrea sa le tina pentru el. Il veti mai citi pe aici.